Categorii
Primii pași

Antreprenorul român – între prudență și asumarea de riscuri

Antreprenorii români au o aversiune recunoscută față de asumarea de riscuri, fără ca aceasta să fie generată de un comportament prudențial. Respingerea riscurilor este cauzată mai degrabă de lipsa lor de încredere în asociații potențiali și în propria lor afacere. Un efect direct al acestei aversiuni este numărul relativ mic de IMM-uri din România.

Românii au o relație complicată cu antreprenoriatul. Prin această afirmație nu încercăm să sugerăm că românii ar avea caracteristici care îi împiedică să fie antreprenori buni, ci că evoluția socială și culturală a acestora, în special în anii regimului comunist, a determinat o scădere a aplecării acestora spre risc. Lupta pentru supraviețuirea fizică și suspectarea cunoscuților de colaboraționism au produs schimbări profunde în mentalitatea lor. Aceștia au dezvoltat o aversiune față de asumarea riscurilor și de libera asociere, adică fix elementele esențiale pentru aventurarea în afaceri.

Încă din primele faze ale afacerii, afaceriștii locali au dificultăți în a-și asuma riscurile aferente. Aceștia adoptă un comportament prudent, care ar fi de-a dreptul lăudabil, dacă ar fi păstrat și ulterior. Antreprenorii își asumă foarte greu riscuri și nu sunt dispuși să plaseze prea mulți bani pentru a asigura bunul mers al afacerilor și nici să gireze cu averile personale pentru a obține capitalul necesar lansării și funcționării. De obicei își externalizează riscurile prin împrumuturi de la cunoscuți și rude, amânări de plăți către furnizori sau angajați etc. Cu alte cuvinte, mulți antreprenori locali preferă să compromită imaginea firmelor, doar pentru a nu-și asuma riscurile aferente statutului de om de afaceri.

Mica afacere românească se naște în chinuri și, după ce se pune pe picioare, supraviețuiește miraculos de la o zi la alta. Pe toată perioada existenței sale firma, chiar dacă va avea o clientelă solidă, nu va fi capitalizată de către proprietarul său. Micul om de afaceri va încerca să-și maximizeze beneficiile personale, motiv pentru care își va muta cheltuielile personale pe firmă și va retrage grosul profitului imediat ce este posibil. Când afacerea pare funcțională micul om de afaceri nu se mai obosește să o dezvolte și acționează contra interesului ei, utilzând resursele financiare pentru a-și maximiza beneficiile personale.

Faptul că multe firme nu sunt capitalizate a putut fi văzut la începutul anului 2020. Închiderea economiei ne-a relevat faptul că marea majoritate a antreprenorilor români nu își păstrează în companii suficient capital nici măcar pentru a le asigura funcționarea pe termen scurt. În cazul unei prăbușiri a vânzărilor SRL-urile se pot închide direct, pentru că nu mai au nici măcar bani pentru salariile pe luna precedentă și nici timp să se reorganizeze. Pe parcursul anului trecut statul a fost obligat să intervină pentru a asigura capitalul necesar supraviețuirii acestor mici afaceri. Și, după zece luni de restricții, doar infuziile de bani de la stat mai explică de ce rata falimentelor este relativ mică.

Nu ne așteptăm ca prea mulți mici antreprenori să învețe o lecție din situația de anul precedent, dar nu ar fi rău ca statul român să intervină și să îmbunătățească legislația. Ar fi timpul ca autoritățile guvernamentale să încurajeze acumularea de capital din firme și să descurajeze retragerea rapidă a profiturilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.