Categorii
Piața internă

Dacă e toamna, le plângem de milă viticultorilor

În fiecare an, la început de toamnă, în presa din România, li se plânge de milă viticultorilor. Se prezintă situații în care, pentru sume care pleacă de la 100 de lei pe zi, nu se găsesc zilieri pentru culesul viilor. Invariabil, se aduc în discuție beneficiarii venitului minim pentru care oamenii preferă să stea degeaba și să nu muncească. Puși în fața acestor informații, cititorii fac calcule sumare și trag concluzia că asistații sociali nu vor să muncească pentru 2000 de lei pe lună, preferând să trăiască pe picior mare din venitul minim garantat. Adevărul nu este așa de simplu, deoarece costul lor de oportunitate nu este luat în calcul, dar cu o legislație mai prietenoasă asistații sociali ar putea fi atrași spre activitățile sezoniere.

În fiecare an, la început de toamnă,  presa din România declanșează o campanie de demonizare a asistaților sociali care refuză oportunitatea de a munci sezonier. An după an, asistăm la campanii în care viticultorii se plâng că li se strică strugurii în vie pentru că nu vor să vină oamenii la cules, deși le oferă plăți care pornesc de la 100 de lei pe zi. Există o soluție economică simplă la această problemă, creșterea plății zilnice, până la punctul în care devine atractivă pentru culegători, dar aceasta nu pare să fie la îndemâna viticultorilor. Oricum, venitul de 100 de lei pe zi este unul teoretic care depinde și de cantitatea culeasă. De multe ori, cantitatea care trebuie culeasă este una nerealistă și suma care se poate obține zilnic de cei care nu ating obiectivele este insuficientă.

Una dintre principalele probleme ale culesului de struguri este sezonalitatea procesului. O activitate de acest gen presupune ca indivizii să abandoneze orice activitate au programată la momentul respectiv și să petreacă 1-2 săptămâni într-o vie. Chiar și în anii viticoli buni culegătorii nu pot spera la mai mult de 1-2 săptămâni de activitate. Beneficiarii de șomaj tehnic sau de venit minim ar trebui să fie dispuși să renunțe la un venit sigur pentru un salariu pentru o perioadă de 1-2 săptămâni. Chiar dacă veniturile pentru culesul viei ar fi tentante, simpla înscriere a asistaților sociali în registrul zilierilor i-ar face să-și piardă veniturile mai sigure, pe care le-ar încasa o perioadă mai mare de timp.

De asemenea, marea majoritate a zilierilor potențiali practică agricultura de subzistență și implicarea în activități viticole i-ar forța să-și abandoneze propriile culturi în perioada recoltelor, fapt care le-ar compromite rezervele alimentare pentru iarnă. Practic, dacă luăm în calcul venitul minim garantat și necesitatea culegerii propriilor recolte ne dăm seama că, pentru asistații sociali, există costuri de oportunitate mari care fac ofertele viticultorilor total neatractive. Eroarea presei izvorăște din ideea preconcepută că asistații sociali nu fac decât să-și aștepte venitul minim garantat. În realitate ei sunt angrenați în diferite activități prin care își asigură subzistența. În imaginarul colectiv, alimentat cu un oarecare sadism de presa din România, beneficiarii venitului garantat preferă să lenevească cu acești bani. Realitatea este însă diferită. Cei mai mulți beneficiari trăiesc la nivel de subzistență, cultivă produse agricole și cresc animale pe lângă gospodărie și, ocazional, prestează activități ziliere la negru.

Beneficiarii de venituri minime garantate ar putea fi atrași să presteze activități sezoniere dacă activitatea ar fi organizată altfel sau dacă ar exista condiții legale mai favorabile. Dintre măsurile care ar putea duce la rezolvarea problemei anuale a viticultorilor, menționăm:

  • schimbarea legislației pentru a le permite asistaților sociali să-și păstreze venitul minim garantat dacă lucrează ca zilieri un anumit număr de zile muncitoare;
  • coordonarea între viticultori, agricultori și pomicultori pentru a crea un program al culesului și activităților intensive în muncă, astfel încât echipele de agricultori să aibă un program de muncă care să acopere o mai mare parte din an. De exemplu, echipele de culegători ar putea ca după culesul viilor să participe la culesul de mere etc. Realizarea unui astfel de program ar deschide calea spre realizarea unor firme specializate în acoperirea lucrărilor sezoniere. Aceste firme le-ar putea apăra interesele culegătorilor și ar putea fi dotate cu rulote pentru cazarea lor.

Dacă propunerile noastre nu funcționează, viticultorii ar mai avea o posibilitate, să încerce să își automatizeze activitatea. Scăderea dependenței de culegătorii sezonieri ne va scuti de această melodramă anuală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.