Categorii
Extern

2035 fără motoare cu combustie favorizează Dacia

Viitorul Uniunii Europene este unul în care nu este loc pentru autoturismele cu motoare cu combustie. Chiar dacă Dacia Spring are un succes enorm, fabrica din România produce, în continuare, doar autoturisme cu combustie. Este de înțeles de ce interdicția din 2035, impusă de UE, îngrijorează fanii mărcii.

2035 fără motoare cu combustie favorizează Dacia, chiar dacă multe voci și-au manifestat îngrijorarea pentru viitorul mărcii. La o analiză superficială am fi tentați să ajungem la o concluzie similară. În definitiv, Uniunea Europeană a interzis motoarele cu combustie din 2035 și Dacia este specializată în astfel de autoturisme. Intervenția Uniunii Europene pe piața auto va determina modificări substanțiale în modul în care se formează forțele pieței.  Apropierea termenului limită va face ca autovehiculele premium să devină relativ mai scumpe. Mărcile mai ieftine vot putea să-și majoreze cotele de piață în detrimentul acestora.

În 2028-2029 vânzările de autoturisme cu combustie se vor prăbuși

2035 este termenul limită până la care autoturismele cu combustie mai pot fi vândute, dar piața va reacționa în avans. Procesul de renunțare la motoarele cu combustie va fi grăbit, poate chiar și cu 6-7 ani. Un autoturism începe să se deprecieze din momentul în care iese din reprezentanța auto. Majoritatea celor care cumpără autoturisme vor să le poată vinde la un preț decent, după 4-5 ani de utilizare. Logica elementară ne spune că pe măsură ce ne apropiem de 2035, valoarea de revânzare a autoturismelor cu combustie va scădea. Este ușor de înțeles de ce se va întâmpla acest lucru. Taxele pentru motoarele cu combustie vor continua să crească pentru descurajarea proprietarilor. Atractivitatea acestora va scădea cu rapiditate, deci piața autoturismelor uzate va scădea ca volum și valoare. Clienții potențiali vor fi dispuși să facă achiziții proporționale cu riscurile existente.

Șansa Dacia stă în valoarea mică de revânzare

Un alt aspect al acordului agreat de UE este că subvențiile pentru toate autoturismele vor scădea treptat, urmând să fie eliminate până în 2030. Ținând cont de dispariția subvențiilor și de accelerarea scăderii valorii de revânzare, autoturismele ieftine vor fi avantajate. Astfel, dacă Dacia va reuși să păstreze prețurile relativ scăzute, va avea șansa să ajungă marca cu combustie preferată a locuitorilor din UE. Din 2028-2029 cetățenii Uniunii Europene care vor dori autovehicule cu combustie vor opta pentru modelele ieftine. Acest trend creat artificial, prin reglementări, ar putea impulsiona vânzările Dacia la niveluri record. Marca românească are șansa să fie marele câștigător al finalului de deceniu.

Tehnologia poate anula toate predicțiile

Există și un scenariu în care Dacia nu va putea profita de interdicția impusă de UE. În prezent se lucrează la dezvoltarea de noi tipuri de acumulatori. Dacă s-ar reuși lansarea pe piață a unui acumulator care să fie ieftin, stabil, ușor de reîncărcat și să nu depindă de materii prime rare, logica pieței s-ar putea schimba radical.

Un autoturism electric are mai puține piese ca unul cu combustie, deci este mai ușor de produs. Lansarea pe piață a unor acumulatori ieftini ar face ca prețurile autoturismelor electrice să fie mai competitive ca ale celor cu combustie.

În plus, șansele să apară o revoluție tehnologică sunt relativ scăzute. Totuși, dacă acest lucru se va întâmpla și prețurile la acumulatori vor deveni competitive, atunci mașinile electrice ar putea să se vândă la prețuri mai scăzute ca cele pe motoare cu combustie. În acest caz, preferința firească a clienților potențiali va fi alegerea unor autovehicule electrice.

Pentru versiunea audio a articolului „2035 fără motoare cu combustie favorizează Dacia” accesați următorul link.

De Gabriel

Sunt economist și scriu aici în timpul liber. Nu sunt infailibil și continui să învăț din greșelile mele.

2 răspunsuri la “2035 fără motoare cu combustie favorizează Dacia”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *