Brandingul străin (Foreign branding) se referă la strategia de marketing care presupune utilizarea unei mărci cu rezonanță externă. Firmele utilizează strategii de branding străin pentru a sugera că produsul este dintr-o țară cu imagine mai bună. Uneori această strategie poate să aibă și o altă motivație. Astfel, consumatorii pot asocia luxul, calitatea, fiabilitatea sau rafinamentul cu anumite țări. Dacă echipa de marketing cunoaște aceste asocieri, poate alege un brand potrivit care să evidențieze anumite caracteristici ale produsului.
Pe plan mondial, există o multitudine de exemple cu antreprenori care au ales să folosească branduri cu rezonanță străină. Astfel, Reuben Mattus a ales numele de Häagen-Dazs ca marcă pentru înghețata sa, pentru că dorea un nume cu rezonanță daneză. El a ales acest nume din respect pentru modul exemplar în care Danemarca s-a comportat cu evreii în al doilea război mondial. Acest nume nu are însă semnificație în limba daneză.
În România post-revoluționară, brandingul străin a fost utilizat în mod intensiv. Deschiderea bruscă a societății spre lumea occidentală, după ani întregi de lipsuri, a dus la respingerea mărcilor autohtone. Pentru noile firme intrate pe piață, utilizarea de nume germane (pentru a sugera calitatea) sau italienești (pentru a evidenția rafinamentul) au permis obținerea rapidă a notorietății și reducerea costurilor de promovare.