Managementul crizei (Crisis management) sau gestiunea crizei apare când sunt identificate amenințări la o firmă și reprezintă procesul de planificare, organizare, direcționare și control a tuturor activităților care au drept scop eliminarea amenințărilor. Procesul de gestiune al crizei este declanșat când sunt identificate amenințări la adresa unei firme. Deoarece evenimentele globale sunt impredictibile și efectele se răspândesc cu rapiditate este necesar ca firmele să decidă și acționeze prompt. O firmă care își poate adapta managementul la situațiile de criză va trece mai ușor peste acestea.
De obicei, atunci când crizele sunt unele cu vizibilitate externă, firmele vor colabora cu specialiști în relații publice. Este foarte important ca în timpul crizei firma să controleze narativul. Orice greșeală de comunicare se poate transforma într-o problemă majoră de imagine.