Legea utilității marginale descrescânde (The law of diminishing marginal utility) afirmă că mărirea consumului dintr-un bun determină scăderea satisfacției generate de unitățile suplimentare utilizate. Se consideră că legea a fost emisă pentru prima oară de către economistul prusac Hermann Heinrich Gossen în 1954. Ea apare în lucrarea „Entwickelung der Gesetze des menschlichen Verkehrs, und der daraus fließenden Regeln für menschliches Handeln”. Aceasta este prima dintre legile lui Gossen. Forma ei inițială este următoarea: „Magnitudinea unei plăceri specifice descrește continuu atunci când o satisfacem până la atingerea sațietății”.
Figura de mai sus ne permite să exemplificăm modul în care funcționează legea. În graficul superior avem curba utilității totale care este funcție x. Ea crește până la atingerea sațietății și apoi descrește. Unitățile de X consumate după punctul de sațietate provoacă insatisfacție.
În graficul interior avem reprezentată curba utilității marginale. Aceasta este descrescătoare pentru că gradul de satisfacție scade pe măsură ce consumul crește. Prima unitate din bunul X oferă cea mai mare satisfacție, a doua o satisfacție mai mică, a treia și mai mică. În punctul de atingere al sațietății, utilitatea marginală este egală cu zero. După acest punct, utilitatea marginală devine negativă și determină scăderea celei totale.
Pentru exemplificare să ne gândim la un sortiment nou de ciocolată. Prima bucată consumată de un individ va avea o utilitate marginală maximă. Consumatorul adresează o nevoie (poftă) nesatisfăcută. La a doua bucată este deja familiarizat cu gustul, ea îi va oferi o satisfacție mai scăzută. La a treia aceasta va fi și mai scăzută. Dacă el va continua să mănânce ciocolată până la atingerea sațietății, utilitatea marginală va deveni zero. Consumarea de ciocolată după acest punct îi va produce insatisfacție. Astfel, el ar putea experimenta stări de greață de la excesul de zahăr.