Șomajul Keynesist (Keynesian unemployment) apare din cauza unei cereri scăzute pentru produse și servicii. Scăderea cererii determină companiile să reducă numărul de angajați și deci să contribuie la majorarea șomajului. Altfel spus, acest fenomen de șomaj Keynesist apare ca urmare a cererii deficitare. O cerere mai ridicată pentru produse și servicii ar determina angajarea de personal suplimentar, pentru că, pe termen scurt, prin creșterea factorului muncă poate fi majorat nivelul producției. Keynesiștii consideră că acest șomaj poate fi combătut prin utilizarea politicii monetare și fiscale pentru a crește cererea efectivă. De asemenea, ei consideră că acesta poate fi combătut și prin creșterea cheltuielilor publice.