Munca încorporată (cunoscută și sub denumirile de muncă materializată, muncă trecută sau cristalizată) este conceptul complementar „muncii vii” și reprezintă cantitatea de muncă ce a fost deja cheltuită în trecut pentru producerea bunurilor care sunt folosite acum în procesul de producție.
Mai simplu spus, este munca „stocată” în obiecte.
Iată o explicare detaliată a conceptului:
1. Transformarea muncii în obiecte
Atunci când un muncitor produce un utilaj, o unealtă sau o materie primă, efortul său (muncă vie la acel moment) se transformă într-un produs finit. Din momentul în care produsul este gata, munca depusă pentru el devine „încorporată” sau „materializată” în acel obiect.
2. Relația cu producția actuală
În orice proces de producție curent, există două componente:
- Munca vie: Efortul muncitorului care lucrează acum.
- Munca încorporată: Materiile prime, utilajele, clădirile și energia folosite. Acestea nu au apărut din senin, ci sunt rezultatul muncii altor oameni din trecut.
3. Exemplu concret
Să luăm exemplul unui brutar care face o pâine:
- Frământarea aluatului și supravegherea cuptorului reprezintă munca vie.
- Făina, drojdia și cuptorul în sine reprezintă munca încorporată. De ce? Pentru că fermierul a muncit în trecut pentru a obține grâul (care a devenit făină), iar inginerii și muncitorii dintr-o fabrică au muncit în trecut pentru a construi cuptorul.
4. Rolul în valoarea produsului
Din punct de vedere economic, valoarea unui produs finit (pâinea, în exemplul de mai sus) este suma dintre:
- Valoarea nouă creată de munca vie.
- Valoarea transferată din munca încorporată (costul făinii + o mică parte din costul cuptorului care se uzează).
Astfel, munca încorporată este esențială deoarece reprezintă capitalul tehnic fără de care munca vie nu ar avea eficiență în economia modernă.
