Rabatul (Discount) este o reducere a prețului de vânzare al unui produs, efectuată cu scopul de a stimula vânzările sau de a lichida un stoc. Există trei forme principale de rabat: comercial, pentru plată anticipată și la cantitate. Pentru rabatul exprimat procentual, o formulă de calcul poate fi aceasta:
Pr = P – P*r
- unde,
- Pr– preț de rabat;
- P – preț inițial;
- r – rata rabatului.
Să luăm ca exemplu un echipament în valoare de 10.000 de lei pentru care vânzătorul oferă un rabat de 15%. Aplicăm formula de mai sus:
Pr = 10.000 – 10.000 *15%
Pr = 10.000 – 1.500
Pr = 8.500 lei
În urma aplicării rabatului, prețul plătit de cumpărător a fost de 8.500 de lei.