Prin înclinație medie spre importuri (The average propensity to import) înțelegem un indicator care măsoară raportul dintre valoarea totală a importurilor și venitul național. Practic, acest indicator măsoară proporția din veniturilor naționale cheltuită pentru importuri. Indicatorul poate oferi o imagine a evoluției economiei unei țări când este calculat pe mai mulți ani. De exemplu, o creștere a valorii sale ar putea indica realizarea de investiții sau creșterea consumului. Pentru a calcula indicatorul putem folosi următoarea formulă:
ÎMI = I/VN
unde,
- ÎMI – înclinație medie spre importuri;
- I – importurile realizate într-o perioadă de referință (de obicei un an);
- VN – venitul național aferent perioadei de referință.