Cota de exporturi (Export quotas) este limita impusă de un guvern la vânzarea internațională a unor categorii de produse locale. Prin limitarea exporturilor, în cazul anumitor produse și servicii, guvernele încearcă să păstreze oferta locală la niveluri care să permită formarea unor prețuri de piață mai scăzute și să determine satisfacerea unei părți mai mari a cererii. De asemenea, printr-o cotă de exporturi se încearcă protejarea ofertei locale. Politica nu funcționează pe termen lung deoarece forțează companiile locale să-și relocalizeze, în străinătate, o parte din facilitățile de producție. Practic, firmele aleg să-și reducă facilitățile interne de producție pentru a ocoli restricția. Vezi și cotă de importuri.