Alocație

O alocație (Allowance) este o sumă de bani care este acordată unor beneficiari la intervale regulate, cu scopuri precise. De exemplu, în România, conform legii nr. 61/1993, alocațiile de stat pentru copii sunt plătite lunar cu scopul instituirii unei forme de ocrotire a minorilor. Alocația se acordă cât timp copiii sunt înscriși într-o formă de învățământ preuniversitar.

alocație
Kindergarten icons created by Eucalyp – Flaticon

Alocația are și un rol în educația financiară a copiilor. Acesta este primul lor venit regulat și le permite să învețe concepte financiare de bază. Copiii pot învăța să-și administreze singuri bugetele de venituri și cheltuieli.  De exemplu, când vor să-și cumpere ceva mai costisitor, copiii pot fi încurajați să-și economisească alocațiile. Astfel, ei vor învăța cum funcționează preferința de timp.

Desigur, pentru ca alocația să-și îndeplinească funcția de instrument educativ, părinții trebuie să înțeleagă faptul că este un venit al copilului și nu al familiei.