Compensarea prosumatorilor este o subvenție mascată și se pare că Guvernul României consideră adoptarea unei măsuri de acest gen. Un proiect de Ordonanță de Urgență prevede compensarea 1:1 a energiei livrate pe piață de către prosumatori cu cea consumată. Perioada prevăzută pentru realizarea compensării este de 24 de luni de zile.
Prosumatorii livrează în rețea în special vara, pentru că majoritatea au sisteme fotovoltaice. În perioadele cu luminozitate mare și prețul electricității este mai scăzut. Consumul lor crește atunci când și costurile de producție sunt mai ridicate. Practic, dacă ordonanța trece cu principiul compensării 1:1, producătorii de electricitate vor subvenționa consumul prosumatorilor. Aceștia vor prelua în rețea energie ieftină și vor livra înapoi, în compensare, energie mai scumpă. În final, diferența de preț va fi acoperită de clienții producătorilor de electricitate.
Este foarte important să notăm faptul că prețul la energia electrică este unul extrem de fluid. Prețul pe bursă al unui kWh dintr-o zi însorită sau cu vânt este mai scăzut decât cel dintr-o zi înnorată și cu calm atmosferic. Similar, energia electrică este mult mai ieftină vara comparativ cu iarna. Ideea de a compensa grosier kWh fără să ținem cont de diferențele de preț de pe piață este profund imorală.
Compensarea prosumatorilor este o subvenție mascată (problema generată de OuG)
Forma actuală a ordonanței este prea generală. Este absurd să vorbim de o compensare 1:1 în condițiile în care prețul la energia electrică este extrem de volatil. În funcție de dimensiunea cererii și de momentul producției, ponderea diferitelor tipuri de producție (eolian, solar, nuclear, hidrologic etc.) se schimbă, fapt care afectează și costul/Kwh. Practic, prețul energiei electrice diferă de la oră la oră, de la zi la noapte și de la sezon la sezon.
Livrarea unei cantități de energie electrică vara, când se înregistrează cele mai scăzute costuri de producție și compensarea ulterioară, cu energie cu costuri mai mari de producție este o formă de subvenție mascată.
OuG îi favorizează pe primii prosumatori (și dezechilibrează piața)
Dacă această Ordonanță de Urgență trece în forma aceasta, proprietarii de case vor fi tentați să devină prosumatori. În plus, foarte mulți dintre aceștia vor fi tentați să treacă la sisteme de încălzire bazate pe energie electrică. Această tendință va pune o presiune greu de suportat pe piața energiei electrice.
În mod clar, în cel mult doi sau trei ani, se vor crea dezechilibre atât de profunde pe această piață încât ordonanța va trebui modificată. Prosumatorii care sunt deja pe piață sau pe punctul să intre vor profita la maxim de prevederile ordonanței. Cei care vor intra în următorii aniîși vor amortiza investiția cu mai multă dificultate.
Consumatorul plătește la final
De fiecare dată când o nouă taxă este impusă companiilor, consumatorul final este cel care îi suportă costul. Compensarea prevăzută de OuG nu este diferită de o taxă per se, costul suplimentar impus producătorilor de energie electrică fiind transferat în final către consumatori.
Toți cei care consumăm electricitate și nu avem unde să amplasăm sisteme de panouri fotovoltaice sau mini eoliene vom plăti subvenția. Prin facturile plătite vom acoperi diferența de preț și ne vom asigura că prosumatorii sunt fericiți.
Care ar fi totuși soluția?
Ordonanța de urgență ar trebui să vină la pachet cu instalarea de contoare inteligente, prioritar la prosumatori. Ulterior, compensarea ar trebui făcută la valori apropiate de cele din momentul livrării sau al consumului. Evident, nu se va putea realiza un mecanism perfect, dar măcar va fi unul mai apropiat de realitate. Nu poți pune semnul egal între doi kWh, produși în momente diferite. Este greșit să încurajăm prosumatorii prin subvenționarea consumului lor. Trebuie să evităm să ajungem în această situație care îi dezavantajează pe consumatorii finali.
Un răspuns la “Compensarea prosumatorilor este subvenție mascată”
[…] decisă „taxarea populației” în favoarea prosumatorilor. Anul trecut, când a fost decisă compensarea 1:1 pentru energia livrată în rețea de către prosumatorii cu putere de până la 200 kW, nimeni nu […]