De ce crește deficitul comercial al României? Dacă ar fi să ne luăm după analiștii economici, motivul principal al deficitului este legat de calitatea guvernării. Alți experți dau vina pe apetitul pentru consum al românilor și pe creșterea salariilor. Datele economice nu confirmă acest scenariu.
În realitate, creșterea deficitului comercial este un efect al politicilor monetare adoptate de către BNR. Am avertizat asupra acestor riscuri încă de acum jumătate de an.
Creșterea deficitului se explică prin inflație, curs de schimb și competitivitate
Volumul comerțului din România s-a redus în ultimele 12 luni, fapt care dovedește că majorarea deficitului nu vine pe fondul unui apetit de nestăpânit pentru consum. Creșterea deficitului, în contextul scăderii cererii are o singură explicație logică. Românii înlocuiesc produsele interne cu unele din import și este ușor de înțeles de ce. În ultimii trei ani rata inflației din România a fost cu mult peste cea din țările Uniunii Europene. În tot acest timp, cursul de schimb Leu – Euro a cunoscut modificări nesemnificative.
Nivelurile mai ridicate ale ratei inflației au erodat puternic competitivitatea producătorilor români. Costurile de aprovizionare interne și presiunile salariale i-au determinat să majoreze prețurile, fapt care a determinat reducerea exporturilor.
În timp ce exporturile și-au pierdut din competitivitate, importurile au câștigat. Prețurile produselor din exterior au rămas mai stabile pentru că inflația a fost mai mică în țările de origine. De asemenea, cursul de schimb stabil și supraevaluat a permis importul la prețuri mai competitive. Cursul de schimb supraevaluat leu-euro permite importuri la prețuri competitive. Dacă mergem într-un supermarket și analizăm produsele de import, o să remarcăm că de multe ori au prețuri mai bune decât cele autohtone.