Inflația lăcomiei și căutarea țapilor ispășitori au devenit noua marotă a finanțiștilor din băncile centrale. Evident, inflația lăcomiei este un fenomen imaginar care apare atunci când o Bancă Centrală caută să se spele pe mâini. Căutarea este intensă, dar nimeni nu pare să îi vadă pe responsabilii situației prezente, deși aceștia sunt cei care aduc cele mai multe acuzații. Inflația este opera instituțiilor care au creat excesul de masă monetară de pe piață. Din păcate, nenumărate organe de presă susțin această versiune.
Inflația este un fenomen monetar și firmele nu au capacitatea să creeze monedă. Pe o piață concurențială, o firmă nu își poate impune prețul. Dacă o firmă vinde sub prețul pieței este posibil să apară intermediari care să cumpere toată producția și să o revândă la prețul corect. În acest caz, o parte din profit ar ajunge la intermediari. Firmele joacă după regulile pieței. Responsabilitatea trebuie căutată la cei care încearcă să manipuleze aceste reguli.
Clienții acceptă prețul pentru că echilibrul de pe piață (dintre cerere și ofertă) s-a schimbat sau pentru că banii și-au pierdut puterea de cumpărare. Dacă acceptăm faptul că prețurile se formează pe piață, toate discuțiile despre profituri nesimțite și inflația lăcomiei devin inutile.
Cum au evoluat profiturile reale?
Când ne grăbim să acuzăm firmele profitabile ar trebui să ne amintim că și acestea sunt afectate de inflație. În valori absolute câștigurile pot să pară impresionante, dar ele ar trebui ajustate cu rata inflației. Altfel spus, ar trebui să calculăm profiturile reale. Probabil că, în urma ajustărilor, am constata faptul că, de multe ori, „profiturile nesimțite” sunt chiar mai mici decât cele din anii anteriori. Multe firme au raportat profituri mai mari în valori absolute nominale. Acest capital nu mai are însă aceeași putere de cumpărare, deci ele o duc mai rău.
Cum poate o firmă să se protejeze de inflație?
Firmele sunt și ele active pe piața afectată de inflație. Ele trebuie să se protejeze de pierderea constantă de putere de cumpărare a banilor. Inflația nu este un fenomen instant, rapid și trecător. Ea are repercusiuni pe perioade lungi de timp. Am mai explicat deja, de mai multe ori, că scăderea ratei inflației nu înseamnă, în mod obligatoriu, reducerea prețurilor. De multe ori, creșterea costurilor de aprovizionare va fi definitivă.
Foarte multe firme au cicluri de afaceri multianuale. Producția din trecut este vândută astăzi și cu banii încasați urmează să fie achiziționate materii prime pentru realizarea de bunuri viitoare. Când inflația este scăzută, firma poate ține prețurile jos pentru că și costul resurselor este coborât și banii își păstrează valoarea în timp.
Când banii își pierd valoarea zilnic, firma pierde capacitatea de a face prognoze economice. Calculul economic devine extrem de imprecis. Compania este forțată să-și crească prețurile pentru a se asigura că va putea cumpăra resurse în viitor. De asemenea, ea poate încerca să formeze stocuri de materii prime în prezent, pentru a se proteja de scumpirile viitoare.
Creșterea prețurilor este un mecanism de apărare împotriva inflației. Cauza inflației trebuie căutată mereu la cei care controlează mase monetare.
