Sporurile bugetarilor și risipa resurselor publice sunt teme de discuție inepuizabile în România. La începutul săptămânii Ministerul Muncii a publicat o listă cu circa 50 de sporuri acordate bugetarilor din șapte domenii majore. Pentru salariații din sistemul privat care supraviețuiesc din salariul de bază și eventual primesc câte o primă de Crăciun sau de Paști în limita a 150 de lei, varietatea și proporția acestor sporuri poate fi șocantă.
Există sporuri absurde precum cel de condiții vătămătoare, acordat pentru munca la birou. Acesta a fost încasat de bugetari și în lunile cu activitate exclusiv remote. Aceste suplimente sunt procentuale și cu cât salariul beneficiarului este mai mare crește și venitul adițional. De parcă șeful din instituția publică înghite mai mult praf decât secretara care arhivează documentele.
Ar trebui să existe o analiză onestă a sporurilor
Orice tentativă de reformare a sistemului public de salarizare ar trebui să plece de la o analiză a acestor sporuri. Noua lege a salarizării unitare ar trebui să fie rezultatul negocierilor cu sindicatele și să integreze sporurile justificate în salariul de bază. Această integrare în salariul de bază ar permite realizarea de comparații pertinente între remunerațiile din mediu public și cel privat. Chiar dacă nu vor fi eliminate în totalitate, în condițiile în care angajații din mediul privat sunt cu cuțitul la os, nu se mai justifică acest dezmăț al sporurilor bugetare din România ultimelor 30 de ani de zile.
Sporurile ar trebui limitate ca număr
Simultan cu integrarea sporurilor în salariile de bază ar trebui reglementată și această posibilitate de stimulare a angajaților publici. Sistemul nu va putea fi eliminat în totalitate, dar ar trebui să existe o limită dublă, de cuantum și număr. Ar fi bine ca un spor să nu depășească 10% din salariul național minim și să se acorde cel mult 2-3 sporuri pe salariat. Legarea sporului de salariul minim nu ar fi ceva nou pentru statul român, existând și acum un spor de doctorat acordat profesorilor din învățământ care este egal cu 50% din salariul minim. Interesant este că s-a găsit soluția ca acesta să se aplice pe salariul minim de acum câțiva ani, de 1900 de lei, deci este posibilă funcționarea sa fără indexare.
Sporurile ar trebui să fie în sumă fixă
O altă soluție ar fi ca sporurile să fie stabilite într-o sumă fixă. În modul acesta, atunci când s-ar solicita o actualizare a lor am putea să le analizăm și utilitatea. Dacă sporuri precum cel de lucru cu calculatorul ar fi în sumă fixă, solicitările de actualizare ar putea fi respinse. Ar fi greu de solicitat majorări pentru că marea majoritate a populației, copii și adulți, utilizează tehnologia zilnic. Fiind exprimat procentual acest spor a crescut în același ritm cu salariile bugetare.
În sistemul actual, când sindicaliștii negociază creșteri ale salariilor o fac prin raportarea la cele de bază. Există puțini bugetari ale căror venituri se limitează la salariile de bază, marea majoritate beneficiind de unele sporuri. Sporurile acordate bugetarilor și risipa resurselor publice s-au banalizat în România.
