B2B sau Business to Business este modelul de afaceri în care firmele realizează bunuri destinate altor persoane juridice. În principiu, firmele care au acest model sunt furnizori ai altor firme, ele fiind amplasate în lanțul logistic în amonte de consumatorii finali. Într-un model Business to Business relațiile comerciale au loc aproape exclusiv între firme. Vânzările către persoane fizice au loc cu titlu de excepție.
Practic, acesta reprezintă tranzacțiile de pe piață care au loc între companii. Pe această piață, vânzătorii și cumpărătorii sunt firme. Acest tip de afaceri intră în contrast cu cele de tip B2C și B2G.