Black SEO

Prin Black SEO înțelegem o strategie imorală și manipulativă prin care se urmărește îmbunătățirea poziției unui site în clasamentele motoarelor de căutare. Acesta mai este întâlnit și sub denumirea de SEO negativ. De multe ori, strategia presupune încălcarea bunelor practici stabilite de motoarele de căutare. Cei care le utilizează urmăresc să crească vizibilitatea și profitabilitatea site-urilor.

Utilizarea acestor tactici poate fi sancționată de către motoarele de căutare.

black seo
Seo full icons created by Freepik – Flaticon

(2) Conceptul de Black SEO se referă și la o strategie imorală prin care se încercă redirecționarea traficului dinspre site-urile concurenților. De exemplu, un agent economic poate crea pagini false care le imită pe ale competitorilor pentru a determina reducerea traficului. O altă metodă presupune inserarea de link-uri spam pe site-urile concurenților pentru a redirecționa traficul.

Vezi și marketing prin motoare de căutare.