Fatalitatea costurilor îngropate (Sunk cost fallacy) se referă la tendința indivizilor de a continua să investească în proiect vechi în detrimentul oportunităților noi și profitabile. Ei își bazează deciziile pe investiția cumulată (timp, bani, resurse etc.) și nu pe beneficiile viitoare potențiale. Practic, ei aceste atașamente îi fac să acționeze contrar raționalității economice. În limba română, acest concept mai este tradus și drept „eroarea costurilor îngropate”. Din punctul nostru de vedere, prin această traducere se pierde o parte din sensul conceptului. Conceptul se referă la o capcană psihologică în care cad indivizii. Atașamentul de proiectele lor îi împiedică să stopeze investițiile nerentabile.
De exemplu, mulți dintre românii care au plecat în străinătate au început să-și construiască locuințe în satele natale. În timp, unii și-au dat seama că aceste investiții nu vor fi niciodată rentabile și că ar putea să-și orienteze capitalul spre destinații mai profitabile. Din păcate, mulți dintre ei nu se pot elibera din capcana proiectelor începute. Ei continuă să facă investiții în locuințe care se vor degrada înainte de a ajunge să fie locuite. Practic, ei continuă să „îngroape” costuri.