Fixarea prețului (Price fixing) se referă la stabilirea valorii de vânzare a unui bun sau serviciu prin ignorarea mecanismelor pieței. Stabilirea prețului de vânzare poate să fie realizată de către stat sau în urma unei înțelegeri între firme. Astfel, statul poate impune niveluri minime sau maxime ale prețului de pe piețe. De exemplu, plafoanele impuse de Guvernul României în cursul anului 2023 sunt o formă de fixare a prețurilor. Al doilea tip de fixare se referă la o practică ilegală, în care pe o piață firmele se înțeleg la ce preț să vândă produsele. Acest lucru le permite să elimine competitorii slabi de pe piață. În majoritatea țărilor înțelegerile anticoncurențiale dintre firme sunt interzise.
Fixarea prețurilor deformează relațiile de pe piață și afectează direct interesele clienților. De obicei, în urma fixării prețurilor, se reduce oferta totală de pe piață și nivelul de satisfacție al clienților.