Inflația lăcomiei (Greed inflation) este un concept utilizat pentru a descrie firmele care profită de perioadele inflaționiste pentru a-și majora marjele de profit. Prin acest concept, se încearcă o culpabilizare a companiilor pentru persistența inflației. Demonizarea companiilor nu este însă corectă. Acestea nu sunt responsabile de apariția fenomenului inflaționist și nici de rezistența acestuia. În primul rând, scopul primordial al unei firme este obținerea profitului, deci ea nu poate fi acuzată că încearcă să-l maximizeze. În al doilea rând, conceptul este utilizat de către politicieni pentru a muta atenția de la cauză la efect. Inflația este un fenomen monetar. Cauzele sale trebuie căutate la instituțiile care controlează oferta de monedă de pe piață și care impun condițiile de creditare. Guvernele care se împrumută excesiv și băncile centrale care creează masa monetară sunt responsabile pentru amploarea fenomenelor inflaționiste.
Companiile care încearcă să-și majoreze marjele de profit vor să se protejeze de slăbiciunea monedei. În perioadele inflaționiste, banii își pierd cu rapiditate puterea de cumpărare și firmele știu asta. Fluxurile de producție dintr-o companie pot dura luni sau ani de zile. Banii pe care o companie îi încasează astăzi ar trebui să permită achiziția unei cantități de resurse peste câteva luni. Când banii își pierd puterea de cumpărare cu rapiditate și băncile oferă dobânzi real negative, există riscul ca încasările din prezent să nu mai fie suficiente pentru achizițiile viitoare. Majorarea prețurilor este o metodă prin care firmele încearcă să-și asigure resursele necesare pentru un viitor incert.