Rigiditatea pieței muncii (labor market rigidity) este un concept din economie care se referă la dificultatea cu care salariile și condițiile de angajare se pot ajusta ca răspuns la schimbările din economie. Cu alte cuvinte, este gradul în care anumite reguli, legi, practici sau norme împiedică piața muncii să reacționeze liber la șocuri, la cerere și ofertă sau la schimbări tehnologice.
O piață a muncii rigidă este una în care:
- Este dificil pentru angajatori să concedieze sau să angajeze rapid personalul.
- Salariile nu pot scădea (sau nu pot crește) cu ușurință când condițiile economice o cer.
- Există reguli stricte privind durata contractelor, programul de lucru, condițiile de angajare sau concedieri.
- Negocierile colective (sindicatele) limitează flexibilitatea.
- Mobilitatea geografică a forței de muncă este redusă.
Prin contrast, o piață a muncii flexibilă permite firmelor să ajusteze rapid numărul de angajați și nivelul salariilor în funcție de situația economică.
Rigiditatea pieței poate fi determinată de:
- Legislație rigidă a muncii: Concedierea unui angajat presupune proceduri complicate și costisitoare (preaviz lung, plăți compensatorii mari).
- Salariu minim ridicat: Reduce libertatea angajatorului de a stabili salarii potrivite pentru anumite joburi sau situații.
- Contracte colective de muncă: Condițiile salariale și de muncă sunt negociate la nivel de ramură sau sector și se aplică uniform, lăsând puțin loc pentru negocieri individuale.
- Reglementări privind programul de lucru: De exemplu, reguli privind posibilitatea prestării unui număr maximal de ore suplimentare.
- Impozite și contribuții sociale ridicate: Pot face prea costisitoare angajarea suplimentară.
Implicații economice
- Șomaj mai ridicat: Într-o economie în recesiune, firmele nu pot reduce rapid costurile salariale sau numărul de angajați, ceea ce poate menține șomajul la un nivel ridicat pe termen lung.
- Răspuns lent la șocuri: Economia reacționează mai greu la schimbări de cerere/ofertă (de exemplu, la crize, apariția tehnologiilor noi, globalizare).
- Piață informală mai mare: Rigiditățile excesive duc uneori la creșterea muncii „la negru” sau temporare.
- Investiții mai scăzute: O piață rigidă este adesea mai puțin atrăgătoare pentru investitori.
Rigiditatea pieței muncii diferă de la țară la țară
Astfel, în funcție de legislație, avem:
- Țări cu piață a muncii rigidă: Franța, Italia, Spania (mai ales în trecut) – șomaj structural mai ridicat, dificultate la concedieri, contracte colective stricte.
- Țări cu piață a muncii flexibilă: Danemarca, SUA, UK – angajații pot fi angajați/concediați ușor, reglementări minime, salarii mai elastice.
