Un start-up ascuns (Stealth Startup) este o companie nouă care operează în secret sau fără să dezvăluie informații publice în primele faze de existență. Practic, prin decizia de a opera în modul ascuns (Stealth) fondatorii companiei încearcă să-și protejeze ideea. Start-up-urile operează frecvent în mediii extrem de competitive și există riscul ca ideile și know-how-ul de producție să fie copiate. Acest mod de operare poate să fie utilizat până la obținerea unor brevete sau lansarea pe piață a produselor.
Atragerea de fonduri este mai dificilă în cadrul acestui tip de start-up-uri. În principiu, fondatorii vor trebui să convingă potențialii investitori să semneze contracte de confidențialitate (NDA-uri), înainte să le fie prezentat produsul. Practic, aceștia trebuie să-și asume păstrarea secretelor comerciale și de producție chiar dacă decid să nu investească.

Un avantaj al acestui mod de operare este că firma va avea o versiune funcțională a produsului la ieșirea pe piață. Din acel moment, compania se va putea axa pe marketing și vânzări.