Teoria subiectivă a valorii (The subjective theory of value) a fost dezvoltată la finalul secolului al XIX – lea, în cadrul Școlii Austriece. Contribuții deosebite la dezvoltarea acesteia au fost aduse de către economiștii Carl Menger și Eugen Böhm von Bawerk. În teoria subiectivă a valorii, se consideră că valoarea produselor și serviciilor nu este un dat calculabil. Aceasta se bazează pe cererea pentru acestea, pe raritatea și utilitatea lor. Cantitatea de resurse și orele de muncă încorporate într-un produs nu sunt esențiale în determinarea valorii sale. Practic, valoarea unui produs este subiectivă pentru că depinde de cât de cerut este acesta. În lipsa cererii, un produs, pentru care s-au utilizat resurse costisitoare, nu ar valora mai mult decât valoarea de reciclat.