Ultima redută a economiei s-a prăbușit săptămâna trecută în SUA, când au fost publicate datele privind productivitatea angajaților. Astfel, în trimestrul 1 din 2022 s-a înregistrat o scădere a productivității muncii cu 7,5% față de trimestrul precedent. Scăderea a urmat unei reduceri cu 6,3% în trimestrul 4 din 2021. Această scădere este cea mai amplă înregistrată în Statele Unite ale Americii după 1947. Cum Statele Unite ale Americii dictează trendurile globale, ne așteptăm să vedem efectele propagate în restul lumii.
Această nouă tendință de pe piață pare surprinzătoare, cel puțin în contextul mesajelor publice transmise în ultimele luni. Esența mesajului public al multor bănci centrale a fost că piața muncii este solidă și politica banilor ieftini este una justificată.
Ani întregi FED și BCE s-au străduit să împingă inflația la nivelul de 2% decretat drept optim și au reușit să piardă controlul asupra acesteia. Acum înregistrăm o inflație persistentă care tinde spre 10% în SUA și Zona Euro. Rațional politica de stimulare a masei monetare ar trebui să fie stopată și combătută. Surprinzător însă, pe majoritatea piețelor, ritmul angajărilor a continuat să fie unul extrem de ridicat și mesajul oficial a devenit că nu are sens să abordăm frontal problema inflației pentru că economia funcționează foarte bine și piața muncii este solidă.
Piața muncii pare solidă, dar productivitatea spune altceva
Soliditatea pieței muncii este contestată de scăderea productivității. Specialiștii au enunțat mai multe explicații pentru această prăbușire a productivității muncii. Dintre acestea, le putem menționa pe cele care par relativ credibile. De exemplu, o opinie destul de răspândită este că, pe fondul problemelor de aprovizionare cu resurse, unele firme nu au putut presta activitățile specifice. O altă opinie este că, răspândirea Omicron a determinat o scădere a cererii și, deci, o stagnare a activității de producție.
Opinia noastră este diferită, credem că principala cauză a scăderii productivității muncii trebuie să fie căutată în altă parte. Accesul companiilor la bani ieftini le-a permis acestora să-și crească numărul de angajați. Concurența pentru contractarea celor mai buni specialiști a devenit acerbă și companiile s-au grăbit să angajeze cât mai mulți specialiști. Acestea au ignorat faptul că cererea nu a ținut pasul cu ambițiile lor.
Angajarea de salariați fără expansiunea corespunzătoare a capitalului a determinat modificarea raportului muncă capital (L/K) până în punctul în care productivitatea a început să scadă. Pentru relansarea productivității firmele ar trebui să investească în dotarea cu capital. Acest lucru s-a întâmplat doar într-o mică măsură, pentru că echipamentele tehnice și formarea personalului specializat presupun perioade lungi de timp. Firmele au reacționat la creșterea cererii prin angajarea de salariați suplimentari, astfel rata L/K s-a schimbat și productivitatea a scăzut. Practic, raportul angajați echipamente tehnice a ajuns la un nivel suboptimal.
Un alt factor care poate explica prăbușirea productivității este fenomenul de burnout. Angajații au muncit enorm în perioada pandemiei, pentru a se adapta la noile condiții economice. De asemenea, unii s-au ambiționat să muncească mai mult pentru a se elibera de stresul contextului pandemic. Evident ritmul de muncă nu era unul sustenabil și, în contextul accentuării inflației, a apărut un fenomen invers, de pasivitate în muncă.
Ipoteza noastră este că urmează un val de disponibilizări
Nu avem date de la nivelul întreprinderilor, dar, dacă ipoteza noastră este corectă, firmele vor trebui să-și reevalueze echipele și să le reducă. O parte a majorării costurilor se explică prin prăbușirea productivității, din cadrul companiilor. Acestea vor fi forțate să-și reevalueze activitatea și să concedieze angajații care nu sunt suficient de productivi. Scăderea cererii pe piețe obligă firmele să devină mai competitive, deci acestea vor fi nevoie să investească în automatizarea proceselor și să reducă echipele de angajați umani. Criza se anunță extrem de dură și nu ar trebui să ne mire dacă în câteva luni vom vorbi despre rate ale șomajului record.
Ultima redută a economiei s-a prăbușit
Politica banilor ieftini a creat aparența unei economii funcționale. Euforia de pe piețe nu avea cum să supraviețuiască celei mai mari inflații din ultimii 30-40 de ani. Economia este într-o stare precară și degradarea indicatorilor este ușor de observat. Singurul indicator economic care părea să nu țină cont de conjunctură a fost, până recent, rata angajărilor. Cererea de forță de muncă ridicată le-a permis băncilor centrale să afirme că este rezultatul politicii lor monetare relaxate. Altfel spus, acestea au afirmat că dacă ar lua măsuri dure împotriva inflației ar putea afecta performanțele pieței muncii. Prăbușirea productivității muncii lasă FED fără argumente și obligă la o politică monetară mai restrictivă.
