A ajuns externalizarea muncii o problemă? În ultima săptămână, mai mulți analiști financiari au lansat ipoteza că prin externalizarea muncii se comite evaziune fiscală. Problema semnalată ar fi că, în industria IT, programatorii își fac SRL-uri și PFA-uri pentru a evita taxele de muncă. Deloc surprinzător, dezbaterea a fost lansată într-o perioadă în care în Guvern se discută despre modificarea Codului Fiscal.
Strict legal, organizarea activității și facturarea prin persoane juridice nu poate fi încadrată ca evaziune. Respectivii profesioniști lucrează în condițiile legii și este impropriu să punem semnul egal între un SRL și un angajat. Un IMM are costuri de funcționare, trebuie să investească într-o dotare tehnică minimală și poate să piardă oricând un contract. Angajatul își asumă extrem de puține riscuri, este protejat de legislația muncii și dificil de concediat. Corporațiile preferă să externalizeze către IMM-uri pentru că acest mod de lucru le permite să-și organizeze mult mai eficient activitatea. Evită astfel să salarizeze angajați pentru care nu există sarcini în anumite perioade.
Acest tip de organizare a muncii nu creează discriminări. Orice profesionist din România, care activează în sectorul privat, ar putea să își înființeze o organizație cu statut juridic, prin care să-și vândă expertiza. Nu există o discriminare între profesii, cum apare, de exemplu, în regimul fiscal al muncii.
Și totuși, de ce a ajuns externalizarea muncii atât de populară? Ipoteza noastră este că fiscalizarea muncii a ajuns la un nivel greu de suportat. Statul ar trebui să se preocupe de o reformă fiscală prin care să reducă taxarea muncii și să scadă presiunea de pe micii angajatori. În plus, acesta ar trebui să îi stimuleze pe liberii profesioniști să se încadreze cu contracte de muncă la firmele lor. Prin simplificarea legislației ar crește șansele ca persoanele care operează prin IMM-uri să utilizeze contracte de muncă.