Inflația târâtoare (Creeping Inflation) se referă la acea situație în care creșterea prețurilor dintr-o economie este graduală, continuă și într-un procent scăzut. Unii consideră că pentru a avea o inflație târâtoare prețurile trebuie să crească anual cu 3-4%. În realitate, procentul poate să fie și mai scăzut de atât. Traducerea folosită în română nu este una prea inspirată.
Este adevărat că termenul de „creeping” poate fi tradus prin târâtoare, dar acesta nu surprinde întregul sens al conceptului. O traducere mai corectă ar fi inflație insidioasă. Nu îi acordăm atenție pentru că este scăzută, dar ea se strecoară în viețile noastre și ne diminuează puterea de cumpărare. De exemplu, cu o rată a inflației anuală de 3% prețurile produselor se vor dubla în 33 de ani. Puterea de cumpărare se va pierde, doar că într-un timp mai îndelungat. Cu acest tip de inflație, apărarea puterii de cumpărare este extrem de complicată.