Leadul este o persoană fizică sau juridică care este interesată suficient de tare de produsele sau serviciile vândute de o firmă pentru a-i oferi datele de contact. Dintre clienții potențiali ai unei firme, doar o parte ajung lead-uri, pentru că mulți nu acceptă să încerce produse noi. Pe orice piață competitivă, o firmă va reuși să transforme doar o mică parte a lead-urilor în clienți. De aceea este foarte important ca numărul de lead-uri să fie cât mai mare posibil. Acest contacte pot fi obținute în urma unor campanii de de marketing, prin social media, prin cumpărare de la terți etc.
Există firme pe piață care sunt specializate în găsirea de clienți interesați de anumite produse. De obicei, acestea formează baze de date cu aceste contacte și le vând către firmele care doresc să-și majoreze vânzările. Accesul la o bază de date de calitate permite ulterior reducerea costurilor de promovate. Compania va putea să-și elaboreze campanii de marketing bine țintite prin care să convertească acești clienți potențiali în unii plătitori.
Calitatea unei baze de date cu contacte depinde de modul în care au fost obținute (au acceptat sau nu indivizii să le fie prelucrate informațiile personale), corectitudinea datelor, existența unui interes real pentru produsele firmei etc.