IT-ul este apreciat mereu la modul superlativ. Auzim frecvent faptul că industria tehnologiei informațiilor este cea mai performantă, are cea mai mare contribuție per angajat în PIB, are cea mai mare rată de creștere etc. Dacă toate aceste afirmații sunt adevărate, înseamnă că excepția de la plata impozitului pe venit, care a fost acordată acum 20 de ani, de către Guvernul Năstase, a funcționat. Obiectivul măsurii a fost atins, industria este una solidă și poate funcționa fără privilegii fiscale. Mai este nevoie de acest ajutor? Bun. Cât timp? Până la îndeplinirea cărui obiectiv? Există deja generații întregi de programatori care nu au plătit niciodată impozit pe venit.
Oricum, toate afirmațiile acestea ne îndreptățesc să credem că industria tehnologiei informațiilor este una dintre cele mai solide din România. În mod normal, o industrie solidă este rezilientă la șocurile externe. Se pare însă că nu este chiar așa. Imediat ce se aduce în discuție eliminarea facilității pe impozitul pe venit, nori negri se adună deasupra industriei. Firmele se coalizează și ne anunță că vine dezastrul și că vor emigra toți.
Unele afirmații, din zona industriei, sunt de-a dreptul ridicole. De exemplu, zilele trecute, reprezentanta ANIS a afirmat că, prin cheltuielile din economie, fiecare 10 programatori susțin alți 10,5 angajați din economie. Bun. Și ce e cu asta? Banii circulă în economie. Și din cheltuielile celor care sunt remunerați cu salariul minim se susțin alte locuri de muncă. Dacă am elimina impozitul pe venit pentru alte categorii socio-profesionale, salariații din alte industrii ar putea susține, prin cheltuielile lor, mai mulți angajați.
Orice reformă fiscală serioasă din România trebuie să înceapă prin eliminarea excepțiilor. Ulterior, taxarea pe muncă ar trebui redusă pentru toate categoriile socio-profesionale. Reducerea cu 1% a contribuțiilor și taxelor tuturor salariaților este mai importantă decât păstrarea unor privilegii.
