O persoană aptă de muncă este una care poate să lucreze în mod legal într-o țară. Practic, aceasta nu trebuie să aibă nicio condiție fizică, emoțională sau mentală care ar putea să o împiedice să se angajeze într-o activitate lucrativă. Limitările pot să se refere și la vârsta persoanei în căutarea unui loc de muncă. Astfel, minorii sub o anumită vârstă, care variază în funcție de legislație, nu pot presta activități lucrative. În România, conform articolului 13 din Codul Muncii, minorii se pot angaja de abia începând cu vârsta de 16 ani.
Acest concept este esențial în estimarea ratei șomajului. Astfel, pentru a fi încadrat ca șomer un individ trebuie să fie apt de muncă și în căutarea unui job.