Munca vie este un concept economic fundamental (utilizat frecvent în economia politică și în teoriile marxiste, dar valabil și în analiza economică generală) care se referă la activitatea umană curentă, desfășurată în prezent, prin care forța de muncă transformă resursele în bunuri și servicii.
Iată principalele caracteristici pentru a înțelege conceptul:
- Efortul actual: Acest tip de muncă reprezintă consumul de energie fizică și intelectuală. Altfel spus, este efortul depus de un angajat în prezent în procesul de producție.
- Antiteza cu „Munca Trecută”: Conceptul se definește cel mai bine prin opoziție cu munca trecută (sau munca materializată).
- Munca trecută se referă la uneltele, utilajele, clădirile și materiile prime. Acestea sunt rezultatul unei munci care a avut loc deja în trecut.
- De exemplu: Când un tâmplar face o masă, efortul lui de a tăia și asambla lemnul este munca vie. Fierăstrăul și lemnul pe care le folosește reprezintă munca trecută (cineva a muncit în trecut să producă fierăstrăul și să taie copacul).
- Rolul de transformare: Aceasta este singurul factor activ al producției. Utilajele și materiile prime (capitalul) sunt inerte; ele nu pot produce nimic singure. Este nevoie de munca vie pentru a le „activa” și pentru a crea valoare nouă.
- Crearea de valoare: Din perspectivă economică, munca vie este cea care transferă valoarea mijloacelor de producție asupra noului produs și, în plus, adaugă o valoare nouă (plusvaloare).
Pe scurt, ea este factorul uman activ și creativ, indispensabil oricărui proces economic, care dă viață capitalului (echipamentelor) pentru a genera rezultate.
