Prin forță de muncă calificată (Qualified workforce) ne referim la indivizii apți de muncă dintr-o țară, angajați sau în căutarea de slujbe, care au calificări formale. Dimensiunea forței de muncă calificate dintr-o țară este un indicator al gradului de dezvoltare din aceasta. O țară cu pondere scăzută a forței de muncă calificate va avea o industrie slab dezvoltată și servicii publice deficitare. Acest indicator este important și când vine vorba de atragerea investițiilor străine. Lipsa forței de muncă îi va face pe posesorii de capital să evite investițiile pe o piață. În schimb, vor fi probabile investițiile în activități care nu este necesară utilizarea de forță de muncă înalt calificată.