Antreprenorul român își desfășoară activitatea între prudență și asumarea de riscuri. Românii au o relație complicată cu antreprenoriatul. Prin această afirmație nu încercăm să sugerăm că românii ar avea caracteristici care îi împiedică să fie antreprenori buni, ci că evoluția socială și culturală a acestora, în special în anii regimului comunist, a determinat o scădere a aplecării acestora spre risc. Lupta pentru supraviețuirea fizică și suspectarea cunoscuților de colaboraționism au produs schimbări profunde în mentalitatea lor. Aceștia au dezvoltat o aversiune față de asumarea riscurilor și de libera asociere, adică fix elementele esențiale pentru aventurarea în afaceri.
Antreprenorul român – între prudență și asumarea de riscuri
Încă din primele faze ale afacerii, afaceriștii locali au dificultăți în a-și asuma riscurile aferente. Aceștia adoptă un comportament prudent, care ar fi de-a dreptul lăudabil, dacă ar fi păstrat și ulterior. Antreprenorii își asumă foarte greu riscuri și nu sunt dispuși să plaseze prea mulți bani pentru a asigura bunul mers al afacerilor și nici să gireze cu averile personale pentru a obține capitalul necesar lansării și funcționării. De obicei își externalizează riscurile prin împrumuturi de la cunoscuți și rude, amânări de plăți către furnizori sau angajați etc. Antreprenorii locali preferă să sacrifice imaginea firmelor, înainte de a-și asuma riscurile aferente statutului de om de afaceri.
IMM-ul se naște în chinuri și, după ce devine funcțional, supraviețuiește miraculos de la o zi la alta. Pe perioada existenței firmei, chiar dacă va avea o clientelă solidă, aceasta nu va fi capitalizată. Micul afacerist va căuta să-și maximizeze beneficiile personale. El va muta cheltuielile personale pe firmă și va retrage profitul imediat ce este posibil. Când afacerea pare funcțională micul om de afaceri nu se mai obosește să o dezvolte și acționează contra interesului ei, utilizând resursele financiare pentru a-și maximiza beneficiile personale.
Faptul că multe firme nu sunt capitalizate a putut fi văzut la începutul anului 2020. Închiderea economiei ne-a relevat că majoritatea antreprenorilor nu păstrează în companii capital pentru a le asigura funcționarea pe termen scurt. La prăbușirea vânzărilor SRL-urile se pot închide direct, pentru că în majoritatea nu există resurse pentru salarii pe luna curentă sau reorganizare. Pe parcursul anului trecut statul a fost obligat să intervină pentru a asigura capitalul necesar supraviețuirii acestor mici afaceri. După zece luni de restricții, doar infuziile de bani publici explică de ce rata falimentelor este relativ mică.
Mentalitatea antreprenorilor nu poate fi schimbată ușor
Foarte puțini antreprenori vor învăța o lecție din pandemie, dar statul ar putea îmbunătăți legislația. Ar fi timpul ca autoritățile guvernamentale să încurajeze acumularea de capital din firme și să descurajeze retragerea rapidă a profiturilor.
