Lanțul logistic (Logistic chain) poate fi definit drept calea prin care produsele sau serviciile ajung de la producător la client. Un lanț logistic îi permite produsului să ajungă din fabrică la client. Acesta reprezintă calea prin care o companie obține venituri. În lumea contemporană, globalizată, unitățile de producție sunt plasate frecvent în țări diferite de piața țintă. Acest lucru face ca deplasarea resurselor și produselor să fie o provocare. Din această cauză, lanțul logistic este critic pentru succesul unei afaceri.
De cele mai multe ori, între un producător și clientul final operează mai mulți intermediari. De exemplu, la în zona agricolă ar putea exista un intermediar care cumpără de la ferme un anumit tip de produs. Acest intermediar le ambalează și le revinde către depozite en-gross, care își formează stocuri variate. De la depozitele en-gross se aprovizionează ulterior magazinele de desfacere, de la care își fac cumpărăturile clienții finali.
Când lanțul logistic este internațional, mai apar elemente legate de transportul între țări, comisionari vamali etc.
Orice problemă sau ruptură care apare într-un lanț logistic va avea un impact în eficiența distribuției produselor. De exemplu, după pandemie, au apărut blocaje în zona transporturilor maritime care au afectat aprovizionarea cu produse a întregii lumi.