Munca remote forțează dezvoltarea lumii a treia. La scară istorică, statele lumii au trasee ale evoluției asemănătoare, de la statutul de economii agrare la cel de țări dezvoltate. Acestea au trecut printr-un proces de organizare a agriculturii, urmat de unul de dezvoltare a meșteșugurilor și apoi de capitalizare a industriei ușoare. Deci nu este deloc întâmplător faptul că, în procesul de dezvoltare al țărilor, una dintre primele industrii care s-a format a fost cea a textilelor. Acest lucru poate fi observat fie că vorbim de Anglia secolului XVIII sau de România post revoluționară. Explicația dezvoltării textilelor este legată de faptul că această industrie implică relativ puțin capital și permite realizarea rapidă a produselor.
Dezvoltarea țărilor din lumea a treia ar trebui să treacă prin etape similare, de capitalizare a agriculturii și industriilor ușoare. În acest punct apare și problema principală a ajutoarelor pentru lumea a treia. Organizațiile umanitare acordă cel mai adesea ajutoare care constau în produse de strictă necesitate, în speță alimente și îmbrăcăminte. Dar alimentele și îmbrăcămintea sunt produse ale industriilor ușor de capitalizat.
Donarea de îmbrăcăminte și hrană pune presiune pe oferta internă și determină reducerea cererii pentru produsele locale. Vânzările mici pentru firmele locale determină reducerea profiturilor potențiale. Astfel este împiedicată acumularea de capital în industriile incipiente din țările lumii a treia. Ajutoarele internaționale ar fi de mare efect dacă ar fi direcționate spre asigurarea unor surse de apă potabilă sau reducerea sărăciei energetice. Apa și energia ar deschide noi posibilități de dezvoltare pentru aceste țări.
Munca remote forțează dezvoltarea lumii a treia
Munca remote de oriunde (work from anywhere), care pentru moment nu este permisă de legislația românească deoarece aceasta prevede menționarea expresă a locului din care se prestează activitatea, ar putea oferi șanse de dezvoltare fără precedent țărilor din lumea a treia. Resurse umane de excepție există în toate țările din lume. Dacă specialiștii de vârf din lumea a III-a ar putea să lucreze din țările lor în schimbul unor salarii de top occidentale, aceștia ar avea posibilitatea să acumuleze capital, raportat la concetățenii lor, pe care să-l utilizeze pentru investiții în afaceri cu potențial de creștere.
Angajații de vârf sunt tehnici și ar putea investi în dezvoltarea tehnologică a zonei. Ei ar putea instala panouri solare, centrale eoliene, sisteme de apă potabilă etc. Investițiile în această direcție ar putea duce la reducerea sărăciei energetice și la asigurarea unor condiții bune de viață. Acestea ar avea rol și de exemple pentru antreprenorii locali.
În plus, veniturile ridicate ale acestor salariați ar motiva elevii din zonele respective. Aceștia ar putea vedea în educație șansa evadării din sărăcie. Pe termen mediu și lung, societatea ar câștiga pentru că ar crește potențialul de dezvoltare al resurselor umane.
