Munca remote (Remote work) este activitatea conștientă, cu scop productiv, desfășurată într-un loc ales de salariat, prin care resursele economice sunt transformate în produse sau servicii, în schimbul unei remunerații. Munca remote (telemunca) nu se desfășoară la punctul de lucru al persoanei juridice ci la domiciliul angajatului sau în alt loc specificat expres în contractul de muncă.
În România acest tip de activitate este reglementat prin Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă. Numele de telemuncă evocă perioada de început a activităților desfășurate de la distanță. Acum 20 – 30 de ani munca la distanță era posibilă pentru angajații care ofereau suport telefonic (activități de call center). Legea este restrictivă și neclară, specificarea contractuală a locului exact din care se desfășoară activitatea reducând mult flexibilitatea angajatului. De asemenea, există încă foarte multe controverse legate de obligațiile firmelor și angajaților în cazul acesta. Dintre controverse le amintim pe cele privind instructajelor de Protecția și Stingerea Incendiilor și Securitate și Sănătate în Muncă. Legea nu este nici astăzi clară, dacă acestea trebuie sau nu să fie efectuate pentru telemuncitori.
Munca remote poate să se desfășoare în condiții variate de libertate. Astfel, se poate vorbi despre:
- regim hibrid – în care angajatul lucrează o parte din timp la sediu și o parte remote;
- remote de proximitate – angajatul lucrează remote, dar trebuie să rămână în localitatea în care este sediul, pentru
- work from anywhere – salariatul poate lucra din orice colț al țării dorește
- regim de nomad digital – angajatul poate lucra din orice colț al lumii dorește. În acest caz, el este responsabil de aspectele fiscale ale contractului de muncă.