Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (European Bank for Reconstruction and Development – EBRD) este o instituție financiară înființată în 1991. Aceasta are sediul în Londra. BERD a fost fondată inițial de 40 de state membre, dar numărul a crescut constant. Astăzi, banca este deținută de 71 de țări, alături de Uniunea Europeană și Banca Europeană de Investiții. Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a fost creată pentru a ajuta la construcția economiilor de piață în țările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Inițial, BERD a fost înființată pentru a sprijini transformarea țărilor comuniste din Estul Europei în economii de piață. Colapsul sistemului socialist a lăsat în urmă o serie de state cu economii nefuncționale. În timp, după finalizarea misiunii din Europa de Est, BERD a devenit activă și pe alte continente.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare
Build icons created by Freepik – Flaticon

După declanșarea războiului din Ucraina, BERD și-a declarat suportul pentru această țară. Banca și-a focalizat din nou interesul în Estul Europei. Instituția are un fond de circa €3 miliarde destinat proiectelor din Ucraina. În prezent, au fost acordate finanțări pentru îmbunătățirea a unor tronsoane de cale ferată, a unor străzi, pentru securitate energetică etc. Încheierea războiului ar putea duce la amplificarea acestor investiții în Ucraina.