Furnizor

Un furnizor (Supplier) este o persoană fizică, o companie sau o organizație care vinde produse, echipamente sau servicii consumatorilor. Furnizorul poate să fie producătorul bunului economic sau un intermediar pe piață. Altfel spus, când este intermediar, acesta va avea la rândul său furnizorii. De asemenea, din perspectiva activității economice, furnizorii pot fi simpli intermediari sau producători. În primul caz, ei facilitează comerțul între două părți. În al doilea caz, furnizorii achiziționează materii prime și le transformă în produse care vor fi utilizate de către clienții lor.

Să luăm ca exemplu piața acoperișurilor. Clientul final va cumpăra tabla ondulată, necesară realizării acoperișului de la un magazin de bricolaj. Acesta va fi furnizorul clientului. La rândul său, magazinul de bricolaj se aprovizionează cu tabla ondulată de la o fabrică specializată, care presează și vopsește foile de tablă. Fabrica va fi furnizorul magazinului, dar și aceasta se va aproviziona cu foi de tablă și vopsea de la alți producători.

Furnizor
Image by pikisuperstar on Freepik

Furnizorii au un rol esențial în creșterea transparenței și accesibilității pieței. Prin intermediul furnizorilor, clienții intermediari și finali ajung să achiziționeze produse la care altfel nu ar fi avut acces. De asemenea, aceștia reușesc să o facă în condiții de prețuri mult mai avantajoase.