Guvernul României și-a asumat, în fața Uniunii Europene, să facă o reformă fiscală care să determine creșterea încasărilor bugetare. Reforma este una obligatorie pentru a putea accesa fondurile aferente Planului Național de Redresare și Reziliență. Cum cheltuielile bugetare depășesc cu mult veniturile întrebarea care se va pune este: Ce să impozităm – capitalul sau munca?
În principiu, această reformă ar urma să adreseze trei componente:
- Eliminarea inechităților din impozitarea muncii se va realiza probabil în următorul an; Această speță, pe care am mai tratat-o anterior, privește în special eliminarea beneficiilor de care se bucură anumite categorii socio-profesionale, precum cea a programatorilor sau constructorilor;
- Majorarea impozitelor pe afaceri;
- Creșterea impozitelor pe proprietăți; Comparativ cu țările vestice impozitele pe proprietate sunt relativ mici în România și o creștere a acestora ar descuraja achizițiile speculative dar și investițiile în construcțiile noi. Din cauza impactului negativ asupra domeniului construcțiilor guvernele României au ezitat să modifice nivelul impozitelor pe proprietate și nu știm dacă vor avea curajul să îl facă facă prea curând.
Aceste schimbări iminente au redeschis discuția referitor la ce ar trebui să fie impozitat mai tare, munca sau capitalul. În momentul de față există o discrepanță semnificativă între impozitarea muncii și cea a capitalului. Oarecum surprinzător, unii exponenți ai liberalismului și libertarianismului s-au angajat într-o acțiune de apărare a antreprenorilor și chiar au ajuns la concluzia că munca nu este impozitată suficient.
Ce se impozitează în prezent?
Ar trebui totuși să avem capacitatea să separăm teoria de realitate. Din veniturile aduse de muncă se prelevează deja o contribuție asiguratorie a muncii (CAM) egală cu 2,25% din salariul brut, CAS și CASS de 35% și impozit pe venit de 6,5% din salariul brut (10%*65%). La acestea se adaugă taxele pe valoare adăugată și impozitele pe proprietate. Practic, peste 60% din salariul unui individ se duc în contribuții, impozite și taxe. Contribuția Asiguratorie de Muncă se adaugă peste venitul brut și nu apare pe fluturașul de salariu, dar aceasta nu există în lipsa unui contract de muncă deci trebuie considerată ca o parte integrală a cheltuielilor salariale.
Un IMM datorează statului 1% sau 3% din cifra de afaceri, dacă aceasta este de până la €1 milion. Când trece de acest plafon IMM-ul este încadrat la impozitarea a 16% din profit. Teoretic, taxele scăzute pe afaceri ar fi trebuit să stimuleze dezvoltarea și capitalizarea afacerilor din România. În realitate se practică pe scară largă retragerea profiturilor din firme, efectul fiind blocarea acestora într-un stadiu de subdezvoltare. Avem zeci de mii de firmulițe în care patronul lucrează și facturează, fără să existe angajați și fără să existe mari investiții în echipamente. Majoritatea ne-am și confruntat cu problema firmelor fără echipamente. Am contractat echipe de meseriași și ne-am trezit că trebuie să le împrumutăm un ciocan, un clește, un patent etc.
Ce să impozităm – capitalul sau munca?
Până la urmă problema este simplă. Guvernul României ar trebui să analizeze efectul de capitalizare generat de taxele mici pe cifra de afaceri și pe profit. Dacă se dovedește că firmele nu s-au capitalizat ar trebui efectuată o reformă substanțială. Sistemul fiscal ideal le oferă facilități firmelor care își investesc câștigurile în tehnologizare și descurajează retragerea integrală a profiturilor. Economia națională a rămas una intensivă în muncă și putem înțelege de ce statul preferă impozitarea agresivă a salariaților. Utilizând o strategie inteligentă, România va face pasul de la o economie intensivă în muncă la una intensivă în capital.
