Prin acțiuni meme (Meme Stocks) înțelegem titluri de valoare care cunosc creșteri ale valorii și ale volumului de tranzacționare, ca urmare a unor postări viralizate în social media. Aceste creșteri nu au legătură cu performanțele economice ale companiei. Acțiunile ajung rapid să fie supraevaluate, fapt care face probabilă o corecție semnificativă a prețului. Cei care cunosc performanțele reale ale firmei, se vor grăbi să vândă în momentul în care cred că prețul a ajuns la maxim. Dacă volumul de vânzare este suficient de mare, prețurile se vor prăbuși cu rapiditate. Efectul viralizării se va evapora într-o manieră accelerată.