Rata Hash (Hash rate) este folosită în minarea de cripto-monede pentru măsurarea puterii de calcul per secundă, utilizată în exploatare. Rata Hash se măsoară în unități de hash/secundă sau câte calcule pot fi realizate într-o secundă. Această rată, corelată cu costul tehnologiei și al electricității, permite calculul rentabilității minării unei cripto monede. Într-un proces de hashing, intrările de date sunt transformate în șiruri de caractere cu dimensiune fixă.
Cu cât rata este mai mare cu atât este mai crescută probabilitatea ca unitatea de minare să rezolve calculul. Rezolvarea calculului crește șansele primirii unei recompense în cripto monede.