Amortizare constantă

Prin amortizare constantă (Constant depreciation) sau liniară înțelegem o metodă de calcul a deprecierii unui activ într-o perioadă de timp. Aceasta este stabilită pe baza unor norme legale și a duratei de funcționare optime estimată pentru echipament. Prin această metodă valoarea activului este coborâtă (actualizată) la intervale regulate de timp. Acest tip de amortizare se calculează prin împărțirea valorii contabile a activului la numărul de ani în care se estimează că va fi utilizat. De exemplu, să ne imaginăm un activ în valoare de 500.000 de unități monetare care va fi amortizat în cinci ani. Vom utiliza următoarea formulă:

Aa =  Va/Na

unde,

  • Aa – amortizare anuală;
  • Va – valoare activ;
  • Na – număr ani.

Aa = 500.000/5 = 100.000 u.m.

Pentru a amortiza activul linear, în cinci ani de zile, va fi necesară deprecierea sa contabilă cu 100.000 de u.m. în fiecare an.

amortizare constantă
Depreciation icons created by Freepik – Flaticon