Omicron zguduie economia și efectele sale sunt greu de anticipat. Ne aventurăm însă să lansăm trei scenarii cu evoluțiile viitoare posibile. Este important ca, după doi ani de restricții și izolare, să ne dăm seama în ce direcție se îndreaptă economia României. Lansăm deci trei scenarii de evoluție a economiei, toate cu implicații extrem de interesante.
Scenariul pesimist
Acest scenariu presupune ca Omicron să aibă o mortalitate mai ridicată ca precedentele mutații ale virusului SARS-CoV-2. În acest caz, vaccinurile ar putea să aibă o eficiență scăzută fapt care ar putea determina o creștere a presiunii pe sistemul sanitar. Guvernul va fi obligat să introducă noi restricții severe. Reînchiderea economiei, chiar și pentru o perioadă scurtă, va presupune noi eforturi bugetare și va determina majorarea datoriei raportate la PIB.
La nivelul firmelor, va continua seria falimentelor pentru că dezechilibrele de pe piață se vor accentua. Situația gospodăriilor se va complica pe măsură ce economiile vor fi epuizate. Multe persoane își vor pierde locurile de muncă, fapt care va duce la o creștere exponențială a sărăciei. Pentru a face față contextului economic, unii vor încerca să își lichideze din active. În această direcție, ne putem aștepta la creșteri ale ofertei de imobile, pe o piață cu un număr al cumpărătorilor în scădere, deci este de așteptat să asistăm la o reducere a prețurilor în această ramură a economiei.
Scenariul moderat
Mutația Omicron se dovedește contagioasă, dar efectele sale sunt comparabile cu cele cauzate de varianta Delta. În acest caz, ne putem aștepta la restricții similare cu cele din această toamnă.
De exemplu, ar putea fi păstrat programul restrâns de activitate al localurilor și condiționarea accesului în spații publice de prezentarea certificatelor verzi. Aceste măsuri vor afecta în continuare micile afaceri și ne putem aștepta la un număr relativ mare de falimente.
Starea financiară a populației va continua să se înrăutățească și oamenii vor aștepta începerea sezonului cald, când, similar anului 2021, se vor angaja la un comportament de consum agresiv. În general, starea economiei se va înrăutăți.
Scenariul optimist
Primele date din Africa de Sud sugerează că mutația Omicron a devenit mai prietenoasă cu gazda și produce forme ușoare ale bolii. Dacă informțiile se dovedesc adevărate, Omicron ar putea înlocui variantele concurente. În câteva luni am putea reveni la o viață mai normală și restricțiile ar putea fi ridicate definitiv.
Deschiderea totală a economiei în câteva luni vine însă cu unele semne de întrebare. Va trebui să vedem cât de tare s-a modificat comportamentul de consum al populației.
Probabil că, după doi ani în care ne-am privit cu suspiciune, va continua să existe o oarecare presiune socială. Dar, chiar și așa, putem anticipa că va urma o normalizare a circuitelor de transport, rezolvarea crizei containerelor, relansarea turismului și expansiunea HoReCa. Creșterea ofertei de pe piețe va accentua concurența și va determina ușoare reduceri de prețuri.
Nu credem că impulsul pozitiv din economie va fi suficient de puternic pentru a rezolva probleme structurale, care s-au agravat în ultimii doi ani. Sectoarele economiei își vor reveni treptat, dar problemele structurale și sociale vor persista pe termen mediu și lung.
În companii se va încerca revenirea la situația din 2019. Firmele vor dori să-și controleze angajații în birouri și, foarte probabil, vor apărea fricțiuni pe tema mediului de lucru.
Pentru angajați și cei în căutarea de locuri de muncă acest scenariu este cel mai bun. Expansiunea economiei și relansarea unor sectoare industriale va determina o creștere a cererii de forță de muncă.
Omicron zguduie și stimulează economia
Dacă se dovedește mai puțin periculos, Omicron poate relansa economia. Ridicarea restricțiile va permite reluarea nenumărate activități suspendate în prezent. În plus, eliminarea presiunii constante și a riscurilor de îmbolnăvire va permite normalizarea comportamentului economic.