Legea avantajului comparativ (The Law of Comparative Advantage) este un concept fundamental pentru explicarea beneficiilor comerțului internațional și specializării producției. Legea a fost fundamentată în secolul XIX, de către economistul britanic David Ricardo. Conform acestei legi, țările lumii ar trebui să se specializeze în producția bunurilor în care au cele mai scăzute costuri de oportunitate. Apoi, prin comerț internațional, să procure bunurile pe care renunță să le mai producă.
Avantajele comerțului internațional apar și atunci când o țară este mai eficientă în producția tuturor bunurilor. Chiar și în acest caz, ea ar trebui să se specializeze în producția bunurilor în care are cele mai mici costuri de oportunitate. Celelalte produse ar putea fi realizat de țări care au costuri mici de oportunitate, chiar dacă nu atât de mici ca a țării eficiente. Prin comerț internațional toate țările ar ieși mai câștigate decât dacă s-ar specializa în producția tuturor produselor.
Specializarea facilitează o alocare mai bună a resurselor.
Lega avantajului comparativ are un sens mai larg ca teoria cu același nume. Teoria se referă la cadrul conceptual mai larg, care pune accent pe beneficiile comerțului internațional și pe specializarea în producție. Legea, pe de altă parte, scoate în evidență implicațiile practice și empirice ale principiului economic. Aceasta evidențiază aplicația pe larg a principiului economic și statutul acestuia ca lege economică fundamentală.