Categorii
Extern

Autoritățile monetare au aflat de inflație

Secretul lui Polichinelle a fost aflat de către autoritățile monetare din întreaga lume. Rata inflației se apropie în cele mai multe țări dezvoltate de nivelul record aferent crizei financiare din 2007-2008. Acum fenomenul este acceptat aproape unanim și ne putem pregăti pentru efectele întârziate ale dezastrului economic.

Autoritățile monetare mondiale au aflat de inflație, după doi ani de zile în care au negat realitatea. În ultimele luni, discursul autorităților publice a fost unul de-a dreptul halucinant. Reprezentanți de top din instituții care elaborează politici fiscale și monetare au ieșit regulat cu declarații publice privind faptul că inflația este ținută sub control și că suntem pe drumul bun al recuperării economice.  În realitate, în ultimul an, băncile centrale ale lumii au tipărit 25% din cantitatea totală de monedă aflată în circulație, oferta și cererea s-au prăbușit și creditele ieftine au permis multiplicarea masei monetare aflată în circulație la niveluri nesustenabile. Cu alte cuvinte, ratele mici ale inflației păreau să coexiste cu o economie suferindă și părea că trăim un miracol economic.

În ultimele săptămâni, mirajul din jurul ratei scăzute a inflației s-a prăbușit. Chiar dacă nu a fost vizibilă, aceasta a fost mereu printre noi.  Se pare că experimentăm cele mai ridicate niveluri ale ratei inflației de după 2008. Mascarea inflației a fost posibilă pe fondul unor condiții economice particulare și a unor schimbări fundamentale în comportamentul consumatorilor.

Cum a fost posibilă mascarea inflației?

A fost nevoie de un cumul de factori pentru ca inflația să fie mascată.  Pe fondul scăderii generalizate a cererii, producătorii au păstrat prețurile aproape de nivelul costurilor de producție, în încercarea de a-și conserva cota de piață.

Un exemplu de mistificare tehnică a ratei inflației provine din modul în care se calculează aceasta. Structurile specializate din instituțiile monetare publice calculează rata inflației folosind un coș mediu de consum. Rata inflației nu este calculată prin raportare la toate produsele și serviciile care sunt tranzacționate într-o țară, ci la acest coș statistic. Această metodă dă rateuri chiar și în anii obișnuiți, dar pandemia a reușit să-i scoată în evidență limitele. Pentru mai multe detalii puteți citi și o foarte bună analiză pe subiect în Financial Times.

În acest an pandemic, comportamentul de consum s-a modificat  fundamental. Oamenii au renunțat la transport, la mâncatul în oraș, la evenimente, la achiziții extravagante etc. Această modificare radicală a comportamentului de consum a determinat schimbarea coșului real de consum. 7 miliarde de oameni și-au schimbat comportamentul de consum, dar autoritățile au păstrat același coșuri de consum.

Structura coșului de consum pre-pandemic nu este relevantă pentru anul 2020. Cererea pentru multe bunuri din coșul de consum s-a prăbușit și producătorii, în speranța revenirii, au păstrat prețurile scăzute. Pentru un timp și-au asumat creșterea costurilor de producție. În coș au fost păstrate aceste bunuri cu preț stabil și nu au fost adăugate cele a căror cerere și prețuri au crescut. Astfel a fost mascată  creșterea ratei inflației. Prin păstrarea unui coș de consum deăpășit,  autoritățile monetare au mistificat datele economice reale. Evoluarea spre o nouă normalitate, asemănătoare celei pre-pandemice, a pus presiune pe prețurile bunurilor din coșul de consum. Aceasta atrage majorări de prețuri, care au fost amânate până recent.

Rata inflației nu este un indicator perfect

Această situație particulară ne atrage atenția asupra limitelor indicatorului ratei inflației și asupra ușurinței cu care poate fi manipulat.  Limitele sale și ale coșului de consum pe care se bazează sunt cunoscute de către specialiști și, din când în când, mai apare câte o propunere de inovare. De exemplu, în preajma precedentei crize financiare globale, o corporație americană a anunțat un proiect gigant și utopic, în cadrul căruia urma să fie dezvoltat un coș global al inflației, format din toate bunurile tranzacționate pe platformele online. Proiectul a murit fără să fie implementat pentru că era sortit din start eșecului.

Ne bucură faptul că autoritățile monetare au aflat de inflație pentru că acum pot să o combată.

De Gabriel

Sunt un economist care scrie pe platforma Inițiativa Privată în timpul liber. Nu sunt infailibil și continui să învăț din greșelile care abundă în articolele mele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *