Categorii
Opinii

Băncile centrale încep vânătoarea de vrăjitoare

2023 se anunță un an dificil pentru băncile centrale din întreaga lume. Anul acesta nu mai există pandemie și nici nu avem un nou război, deci nu mai avem la îndemână responsabili pentru situația economică dificilă. Băncile centrale nu stau degeaba și au început să caute vinovați pentru situația în care ne aflăm.

Băncile centrale încep vânătoarea de vrăjitoare pentru a se putea spăla pe mâini de responsabilitatea crizei viitoare. Situația economică s-a degradat și a devenit clar faptul că măsurile luate de băncile centrale, de creștere a costurilor de creditare, au fost tardive. Băncile centrale au abuzat de capacitatea lor de a crea bani din nimic. Timp de 15 ani, tiparnițele din întreaga lume au funcționat în ritm neîntrerupt.

Bancherii centrali sunt prevăzători și au început deja să caute vrăjitoare și țapii ispășitori. În vârful crizei, bancherii vor putea face trimitere la faptul că ei ne-au indicat vinovații și sursele de pericol. În această direcție, vicepreședintele BCE a declarat zilele trecute că următoarea criză financiară ar putea să apară din cauza sistemului bancar din umbră. În această zonă s-au făcut investiții riscante și există șanse să apară falimente care să angreneze o cădere a întregului sistem financiar.

Principala responsabilitate este a băncilor centrale

Graba cu bancherii indică responsabilii pentru criza viitoare ne confirmă că aceștia au motive să se simtă vinovați. Adevărul este că politica monetară iresponsabilă pe care majoritatea băncilor centrale au avut-o în ultimii 15 ani este principala cauză a situației în care ne aflăm.

Da, organizațiile din sistemul bancar în umbră și-au asumat riscuri extrem de mari în ultimii ani. Multe dintre investițiile lor ridică semne serioase de întrebare și prezintă riscuri de prăbușire, dar vina e altundeva.

Când rata dobânzii este scăzută și accesul la capital extrem de facil, investitorii sunt mai dispuși să-și asume riscuri. Banii ieftini cresc apetitul pentru risc. Deci cine e vinovatul? Cel care acționează normal și își dimensionează riscul după costul capitalului sau instituția care a ieftinit banii? Răspunsul este evident. Băncile centrale sunt responsabile pentru criza economică spre care ne îndreptăm.

Căutarea de vinovați nu se va opri aici. La final, băncile centrale nu-și vor asuma nicio responsabilitate pentru criza care va mătura lumea. Ar trebui să ne așteptăm ca, în viitorul nu foarte îndepărtat, pe măsură ce efectele crizei vor fi resimțite tot mai puternic, să vedem o accentuare a acestei campanii.

De Gabriel

Sunt economist și scriu aici în timpul liber. Nu sunt infailibil și continui să învăț din greșelile mele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *