Categorii
Opinii

Camera de Comerț instituie taxa de șmecher

Camera de Comerț și Industrie a României a găsit soluția pentru problemele sale financiare, impunerea unei contribuții obligatorii pentru toate persoanele juridice din țară. În mod surprinzător, coaliția de guvernare pare să sprijine această propunere legislativă imorală. Taxa este o agresiune inutilă împotriva firmelor, mai ales în condițiile în care pe piață există mai multe cataloage de acest gen.

Camera de Comerț instituie taxa de șmecher și o impune tuturor persoanelor juridice din țară. O propunere legislativă susținută de coaliția de guvernare prevede ca toate persoanele juridice din România să fie obligate să plătească anual o contribuție către Camera de Comerț și Industrie, pentru includerea într-un catalog virtual. Proiectul este abuziv pentru că instituie o taxă care se varsă în conturile unei asociații private și, în mod normal, ar trebui să fie respins, în Parlament, cu o largă majoritate.

Este important să ne ferim să cădem în capcana mesajului public cum că legea prevede „contribuții, nu  taxe”. Orice prelevare de venituri, impusă discreționar, pe cale legală, este o taxă. Persoanele juridice nu au posibilitatea să refuze plata taxei. Pentru a putea vorbi de contribuții, acestea ar trebui să fie voluntare.

Taxa Camerei de Comerț este abuzivă

Această contribuție este un abuz pentru că este impusă cu forța și pentru că nu are un scop justificat. Există o multitudine de baze de date, în română sau engleză, cu informații despre persoanele juridice din țară. De exemplu, site-ul Ministerului Finanțelor conține un catalog extrem de cuprinzător și de bine actualizat, cu date despre toate firmele din țară. Pe mfinanțe.ro găsim toate informațiile de care avem nevoie. Dacă nu ne sunt suficiente, există o multitudine de alte platforme,  listafirme.ro, firme.info, romanian-companies.eu etc., care au creat cataloage extrem de cuprinzătoare.

De ce nu este realizat catalogul la Registrul Comerțului?

Propunerea legislativă este șubredă din orice unghi o privim. Să zicem că inițiatorii au dreptate și că acest catalog al firmelor aduce ceva nou și esențial pe piață și, eventual, contribuie la creșterea transparenței.  Nu reușim să înțelegem cum s-a ajuns la concluzia că acesta ar trebui să fie realizat de către o asociație privată. Camera de Comerț și Industrie a României este o organizație privată și este imoral să fie finanțată printr-o taxă.

Orice modificare care ține de organizarea unei firme se realizează la Registrul Comerțului. Similar, datele financiare anuale se raportează la Ministerul de Finanțe. Știind aceste lucruri, nu putem să nu ne întrebăm ce anume justifică desemnarea unui terț pentru realizarea catalogului? Cum va obține Camera de Comerț și Industrie a României datele necesare catalogului? Le va obține de la instituțiile publice responsabile sau, pe lângă contribuția obligatorie, se va impune și un dosar tip plic, depus la fiecare modificare dintr-o firmă. Ne așteptăm ca firmele să fie obligate să plătească contribuția obligatorie și să facă raportări către o asociație privată, de câte ori este nevoie. Proiectul de lege creează premise îngrijorătoare ale apariției unor relații de subordonare între persoane juridice.

De ce sprijină propunerea partidele de guvernare?

Catalogul nu va schimba foarte multe lucruri pe piață, deci cum se explică sprijinul de la clasa politică? Este greu de răspuns la această întrebare. Poate ar fi o idee să stăm cu ochii pe schema de personal de la Camera de Comerț. Unele guri rele sugerează că după adoptarea legii urmează să apară în asociație zeci de posturi bine plătite. Cei care s-au remarcat în calitate de fii, fiice, nepoți, nepoate, veri, verișoare, amanți și amante au dreptul să muncească. Desigur, ar fi de preferat ca aceștia să-și găsească locuri de muncă pe piață.

Camera de Comerț instituie taxa de șmecher

Inițiativa legislativă prin care toate persoanele juridice din România trebuie să plătească o contribuție obligatorie către Camera de Comerț este un abuz clar. Proiectul nu are o justificație clară și desemnarea unei persoane juridice drept beneficiar al unei taxe este imorală. Sperăm ca simțul rațiunii să determine parlamentarii să respingă această lege.

De Gabriel

Sunt economist și scriu aici în timpul liber. Nu sunt infailibil și continui să învăț din greșelile mele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *