Categorii
Modele acte

Contract comodat autoturism

Pentru un antreprenor aflat la început de drum dotarea cu active a firmei poate să fie problematică. Soluția cea mai evidentă este ca acesta să cedeze firmei din bunurile personale, spre utilizare gratuită, pe o perioadă nedeterminată. Cedarea de bunuri pe termen limitat se poate face cu ajutorul unui contract de comodat.

Un contract de comodat pentru un autoturism este un acord folosit pentru cedarea dreptului de utilizare al unui autovehicul. Majoritatea firmelor mici, aflate la început de drum, suferă din cauza unei probleme evidente, slaba dotare cu capital. Un antreprenor începător care lansează o societate pe răspundere limitată nu va dori să-și treacă proprietățile, fie că este vorba de o parte a locuinței sau de autoturismul personal, pe firmă. Va ezita să facă acest pas pentru că orice afacere nouă implică riscuri și, în caz de faliment, aceasta va răspunde cu activele pe care le deține. Soluția la problema antreprenorilor aspiranți constă în utilizarea de contracte de comodat.

Este clar că cele mai multe SRL-uri nu ar putea funcționa fără să aibă permanent la dispoziție autovehicule. Acestea au nevoie de autoturisme pentru aprovizionare cu materie primă, distribuție de produse, deplasări la clienți. Un contract de comodat, între unul din proprietarii firmei și firmă, ar putea fi o soluție la această problemă. Comodatul ar permite utilizarea gratuită a autoturismului de către societate în perioada contractuală. Aceasta este una dintre cele mai facile soluții de doatre a unei firme și este utilizată pe scară largă în România.

De obicei, proprietarul autoturismului ceadează dreptul de utilizare pentru toată perioada contractului. Acesta are totuși posibilitatea să cedeze autoturismul doar în anumite intervale de timp. De exemplu, firma ar putea să obțină dreptul de utilizare doar în timpul programului oficial de lucru.

Modele acte: Contract comodat autoturism

Pentru un model de contract de comodat între un singur proprietar și o Societate pe Răspundere Limitată (SRL) puteți folosi linkul următor.

Pentru un model de contract de comodat între doi proprietari și o Societate pe Răspundere Limitată (SRL) puteți folosi linkul următor.

Atenție! Documentele puse la dispoziție pe acest site sunt modele orientative. Nu ne asumăm responsabilitatea pentru modul în care le folosiți. Utilizarea documentelor se face pe proprie răspundere. Pentru siguranță vă rugăm să consultați un jurist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *