Categorii
Opinii

Guvernul abordează greșit criza gazului

Europa se pregătește pentru o iarnă în care gazul va trebui raționalizat. În România nu se întâmplă nimic în această direcție. Probabil, strategia guvernamentală se va limita la o clasică plafonare de prețuri. Soluția nu va funcționa pentru că un plafon de preț nu poate rezolva o penurie. Guvernul României ar trebui să lanseze rapid campanii și programe prin care să sprijine reducerea consumului de gaz metan.

Guvernul abordează greșit criza gazului în contextul în care există un risc ridicat ca la iarnă Rusia să oprească exporturile spre UE. Începând cu săptămâna trecută Rusia a încetinit deja livrările de gaz și există riscul să se folosească de poziția sa de furnizor pentru a șantaja Uniunea Europeană. Vocile autorizate din domeniu au lansat deja avertismente care nu lasă loc de prea mult optimism. În acest context este de neînțeles de ce Guvernul României nu acționează în mod concret pentru a diminua riscurile.

Este absolut clar că plafonarea utilizată iarna precedentă nu este una fezabilă pentru acest sezon rece. Degeaba plafonezi prețul la gaz dacă nu există o cantitate suficient de mare pentru a satisface necesarul de consum.  Guvernul României ar trebui să acționeze concret pentru a reduce consumul intern de gaz. Pe plan industrial, acesta ar trebui să pregătească alternative pentru centralele electrice care se bazează pe consumul de gaz metan. La nivelul gospodăriilor este necesară încurajarea reducerii consumului. De exemplu, acesta ar putea lansa un program Rabla pentru consumatorii de gaz din gospodării.

Centralele pe gaz metan

Înlocuirea centralelor vechi cu unele noi în condensare ar putea să reducă nivelul consumului în gospodării cu până la 20%. Chiar dacă se transmit mesaje publice prin care populația este încurajată să-și înlocuiască echipamentele, schimbarea este una costisitoare. Ar fi ideal ca Ministerul Mediului să lanseze un program Rabla pentru aceste echipamente. Efectul de reducere a poluării ar fi mai însemnat decât în cazul altor programe rabla, precum cel pentru electrocasnice.

Aragazurile

De asemenea, ar trebui să avem în vedere înlocuirea aparatelor de gătit pe gaz cu unele electrice. Este adevărat că un aragaz nu este un consumator semnificativ, dar ar fi senzațional dacă România ar reuși să treacă de la aparatele de gătit pe gaz la cele electrice. Adoptarea tehnologiei electrice ar permite eliminarea pierderilor înregistrate pe mii de kilometri de conducte și în procesul de manipulare a buteliilor. Aparatele electrice sunt mai scumpe decât cele pe gaz metan și un ajutor guvernamental ar putea să facă diferența. În plus, schimbarea aragazurilor clasice ar fi și benefică pentru sănătate. Există mai multe studii care arată că noxele emise în bucătărie contribuie la probleme medicale.

Chiar dacă aceste măsuri nu par importante, într-un termen relativ scurt ar putea contribui la reducerea consumului  național cu 4%-5%. Din păcate, guvernul abordează greșit criza gazului și continuă să se axeze strict pe eficientizarea consumului de energie electrică.

De Gabriel

Sunt economist și scriu aici în timpul liber. Nu sunt infailibil și continui să învăț din greșelile mele.

Un răspuns la “Guvernul abordează greșit criza gazului”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *