Inflația reduce puterea de cumpărare și, din această cauză, ar trebui să o combatem. În ultimele luni de zile, am atras frecvent atenția asupra faptului că există inflație ascunsă și că bunăstarea enunțată de către oficialități este doar teoretică. Știrile recente, care anunță rate record ale inflației, vin să confirme ceea ce am anunțat anterior. Credem că ar fi bine să înțelegem cum reduce rata inflației puterea de cumpărare.
Creșterea salariului nominal nu are corespondent în evoluția salariului real
Aflăm frecvent din presă informații de genul: „salariul mediu a înregistrat o creștere, raportat la luna anterioară” și instinctiv ne bucurăm, pentru că rămânem cu senzația că suntem mai bogați. Evident, dacă stăm și calculăm, folosind instrumentele pe care le avem la dispoziție, constatăm că uneori adevărul este diferit. Astfel, când rata inflației depășește rata de creștere a salariului, venitul real scade.
De exemplu, când salariul crește cu 2% și rata inflației este 3%, salariul real este mai scăzut salariul inițial (1 sau 100%).
Sr = Sn/(1+ri)
Sr = (1 + 0,02)/(1+0,03)=1,02/1,03=0,9903
Conform calculelor, salariul real mai are doar 99,03% din puterea de cumpărare a salariului inițial. În acest caz, bucuria majorării salariale este una de scurtă durată, ea terminându-se la prima vizită efectuată la supermarket.
Economiile reale se diminuează
Când vorbim de economii, trebuie să plecăm de la premisa că o parte a acestora sunt ținute de populație în numerar și o parte în depozite bancare. Inflația erodează direct puterea de cumpărare a numerarului, dar, teoretic, în cazul depozitelor bancare economiile ar trebui să fie protejate prin dobândă. Din păcate, în România ultimilor ani de zile dobânzile la depozite au fost real negative. Cu alte cuvinte, depozitele bancare din România nu protejează economiile populației de rata inflației.
Rata inflației este o formă de taxare ascunsă
Atâta timp cât autoritățile fiscale și monetare au posibilitatea să manipuleze masa monetară există riscul să încerce să-și finanțele deficitele prin inflație. Evident, de fiecare dată când autoritățile publice forțează o creștere a masei monetare pentru a-și acoperi cheltuielile impactul se resimte în nivelul inflației. Cum inflația diminuează puterea de cumpărare a salariilor și valoarea reală a economiilor putem afirma că atunci când este stimulată de către autoritățile publice ea reprezintă o formă de taxare ascunsă. Practic, în această situație statul inundă piața cu bani, reduce valoarea celor existenți și-și acoperă cheltuielile. Prin utilizarea acestei forme de taxare ascunsă, în locul majorării unor impozite directe sau indirecte, statul evită eventualele mișcări de protest și costurile politice asociate.
Am să explic fenomenul cu un model simplificat. Premisa este că într-o țară există o cantitate totală de bani de 1000 u.m. și nu apare fenomenul de multiplicare monetară. Prețul produselor și serviciilor se determină pe piață, în urma întâlnirii dintre cerere și ofertă. Pentru a acoperi cheltuielile bugetare instituțiile financiar-monetare hotărăsc creșterea cu 200 u.m. a cantității de monedă. Autoritățile publice își efectuează plățile, la valoarea inițială a banilor, înainte ca agenții economici să poată reacționa. Cantitatea de bunuri și servicii rămâne la fel și piața se reechilibrează. Pe termen scurt se modifică prețurile la produse și servicii, ulterior se ajustează și cele ale forței de muncă. Agenții economici pierd pentru că-și vând produsele, serviciile sau forța de muncă în pierdere până la formarea noilor prețuri. De asemenea, pierd pentru că valoarea reală a economiilor lor scade.
Dacă taxarea reprezintă sau nu furt este o problemă pe care o lăsăm pe seama libertarienilor. Taxarea ascunsă este o metodă particulară de redistribuire a capitalului. Cei care suportă costurile aceste „taxe” nu sunt conștienți de ea.
Și totuși, cum ne putem proteja de inflație?
Inflația este un fenomen omniprezent de care este dificil să ne protejăm. Există diverse soluții pentru a ne apăra de inflație și majoritatea presupun schimbarea valutei inflaționiste cu active sigure.
De exemplu, în anii 1990, când România înregistra rate ale inflației gigantice, oameni cumpărau valută și își făceau stocuri de alimente neperisabile Rata inflației de acum este prea scăzută pentru a justifica un asemenea comportament, dar gospodăriile care își pot estima cu precizie consumul viitor pot să-și ofere o mică protecție cu ajutorul stocurilor de produse neperisabile.
Soluția ideală implică educarea financiară și diversificarea riscurilor prin realizarea unui portofoliu variat de active, constituit din acțiuni, obligațiuni, imobile etc. Din păcate, inflația actuală este una generalizată pe plan mondial și majoritatea activelor investiționale sunt supraapreciate. Investiția în aceste active este riscantă pentru că ne așteptăm la corecții ale piețelor.
Am putea însă aborda o strategie pe termen mediu. De exemplu, am putea să ne reducem riscurile prin plasarea unor părți ale economiilor în alte valute. Apoi am putea aștepta corecția piețelor pentru a intra ca investitori când acestea sunt la o valoare minimă.
Rata inflației și coșul de consum sunt instrumente imperfecte
Când analizăm problema inflației nu trebuie să uităm de aspectele legate de imperfecțiunile coșului de consum. Acesta poate să fie irelevant pentru locuitorii unei țări sau să nu fie actualizat suficient de repede. Schimbarea omportamentului de consum în 2020 a facilitat alunecarea în irelevanță a coșului de consum și mistificarea ratei inflației. Inflația a existat, dar nu la majoritatea bunurilor din coș pentru care cererea a scăzut.
În ceea ce privește relevanța compoziției acestui indicator statistic, am putea să ne imaginăm un coș minim de consum format din patru categorii de alimente, cu pondere egală: lactate, legume, carne, produse de panificație. În anul de referință, produsele din carne s-au scumpit cu 40%, iar prețurile celorlalte alimente au rămas neschimbate. Coșul de consum ne va indica o inflație de 10% ((1.4+1+1+1)/4-1). Pentru un vegetarian inflația reală va fi 0%, deoarece el își va permite să cumpere la fel de multe produse ca în anul anterior celui de referință, cu aceleași venituri. La fel, pentru o persoană cu un consum mai mare de carne rata inflației reală va fi mai mare. Dacă aceasta are un coș de consum în care valoarea produselor din carne constituie 50%, atunci va resimți o inflație de 20% ((1,4+1)/2-1).
La o scară mai largă, această reprezentare eronată are loc frecvent. Instituțiile publice nu reușesc să țină pasul cu modificările care apar în mod curent în comportamentul de consum. Exemplul clasic este al ziarelor tipărite păstrate în coșul utilizat la calculul ratei inflației mult timp după ce deveniseră irelevante.
